Primarul municipiului Târgu Mureş, Soos Zoltan, a fost reţinut de procurorii DNA pentru două fapte de luare de mită, după ce ar fi primit opere de artă în valoare de 200.000 de euro de la administratorul unei firme, reţinut în acelaşi dosar, pentru încheierea unor contracte de investiții şi reparaţii de străzi, parcări sau de apă-canal. Totodată, primarul ar fi primit foloase necuvenite de 30.000 de lei pentru atribuirea şi derularea a 9 achiziţii directe.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Târgu Mureş au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 9 decembrie, a lui Soos Zoltan, primar al municipiului Târgu Mureş, pentru două infracţiuni de luare de mită, şi a unei persoane fizice, administrator al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită.
„În perioada martie 2021-2024, în calitate de primar al municipiului Târgu Mureş, având atribuţii de ordonator principal de credite, inculpatul Soos Zoltan ar fi primit în mod repetat, în mod indirect, foloase care nu i se cuvin, constând în opere de artă în valoare totală de 1.009.764 lei (echivalentul sumei de circa 200.000 euro), de la celălalt inculpat, administrator al unei societăţi comerciale, în legătură cu încheierea şi derularea în bune condiţii a unor contracte cadru şi a unor contracte subsecvente atribuite de primărie societăţii respective”, a anunţat, marţi, DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit procurorilor, contractele au ca obiect lucrări de intervenţii şi reparaţii de străzi, trotuare, parcări şi lucrări edilitare (apa-canal), precum şi amenajări infrastructură.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News