Skip to content
Politică

Primarul interimar al Capitalei lămurește două probleme de interes pentru bucureșteni

Primarul interimar al Capitalei lămurește două probleme de interes pentru bucureșteni

Parada militară de 1 Decembrie va avea loc şi anul acesta în Piaţa Constituţiei, şi nu la Arcul de Triumf, aşa cum a fost în anii trecuţi, în condiţiile în care nu vor fi terminate la timp lucrările de renovare a monumentului, care ar fi trebuit să fie finalizate în luna martie a acestui an.

Anunţul a fost făcut, joi, de primarul general interimar al Capitalei Dan Marin Ştefănel.

El a spus că, cel ma probabil, parada militară de 1 Decembrie va fi organizată în Piaţa Constituţiei, în condiţiile în care lucrările de reabilitare a Arcului de Triumf nu au fost finalizate.

„Lucrările la Arcul de Trimf nu vor fi gata. Este nevoie de un lanţ elastomeric în jurul Arcului de Trimf pentru rezistenţă la seism şi am solicitat ca toate materialele să sosească în ţară până la 31 decembrie, măcar în proporţie de 80%. Astfel vom putea să tragem bani europeni, iar suma pe care ar urma să o plătim din bugetul Captialei să fie cât mai mică”, a declarat primarul general interimar.

Acesta a explicat că până de curând s-a pus problema ca parada militară se desfăşoare la Arcul de Trimf, însă „nimeni nu a vrut să-şi asume responsabilitatea că nu se va întâmpla absolut nimic”.

În acelaşi timp, Dan Marin Ştefănel a reamintit şi faptul că în acest an Primăria Capitalei nu va organiza petrecere de Revelion.

Până în 2014, parada militară organizată cu ocazia Zilei Naţionale a avut loc pe Şoseaua Kiseleff, cu defilarea militarilor din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI şi SPP, precum şi a mijloacelor tehnice, pe sub Arcul de Triumf.

Lucrările de consolidare, restaurare şi conservare la Arcul de Triumf au început în martie 2014, iar termenul de finalizare a proiectului era martie 2015.

Consolidarea şi restaurarea monumentului Arcul de Triumf este făcută cu fonduri prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013 şi erau estimate la o valoare de 30.461.626, 92 de lei, din care 19.534.718,59 de lei fonduri nerambursabile. Din bugetul de stat au fost alocaţi alţi 8.475.402,65 de lei, iar 2.451.505,69 de lei reprezentau cofinanţarea Primăriei Capitalei.

Lucrările de restaurare, consolidare şi conservare sunt făcute de un consorţiu format din Romconstruct şi UTI, potrivit realitatea.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *