Zeci de persoane vin zilnic la Primăria orașului Șimleu Silvaniei pentru a presta ore de muncă în folosul comunității, majoritate dintre ei fiind beneficiari ai ajutoarelor sociale, a decis Cristian Lazăr, primarul orașului Șimleul Silvaniei.
Cristian Lazăr: „Zeci de persoane se prezintă în fiecare dimineață la Primăria Șimleu Silvaniei și sunt repartizate pentru muncă în favoarea comunității. Toate persoanele responsabile trebuie să-și facă datoria față de comunitate. Fiecare trebuie să participe la bunul mers al orașului. Unii plătesc impozite și taxe alții muncesc pentru beneficiile pentru care le primesc. Rezultatele se văd. Orașul este într-o permanentă mișcare și rezultatele se văd.”
Sunt și alte proiecte cu care cel mai tânăr primar se lauda: „Am depus proiecte în valoare de peste 50 milioane de euro. La această oră încep lucrările de modernizare pentru 23 străzi ale orașului, se lucrează la reabilitarea termică a blocurilor, se construiește o creșă de la zero și cel mai important, încep lucrările la reabilitarea și modernizarea Spitalului Orășenesc. Valoarea totală a proiectelor in executie e de peste 28 mil euro.”
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News