Skip to content
Politică

UPDATE Primarul Nicuşor Dan, chemat la DNA

Inquam Photos/George Calin
" "

UPDATE 15:25

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, joi, în fața sediului DNA, că a fost chemat de procurori să sea declarații în calitate de martor, cu privire la o plângere penală pe care a depusă-o în anul 2019 pe tema PUZ-urilor de sector.

" "
" "

Nicușor Dan: Această plângere penală a fost procesată și eu vin aici în calitate de martor

”Această plângere penală a fost procesată și eu vin aici în calitate de martor. (…) PUZ-urile de sector sunt unele dintre cele mai mari furăciuni care s-au întâmplat în istoria noastră postdecembristă din două aspecte foarte mari – faptul că dispar spații verzi în condițiile în care noi avem o problemă mare de poluare a aerului, cu copii bolnavi, cu vâsrnici bolnavi cu afecțiuni cardiace sau respiratorii și pentru că apare fenomenul de blocuri între case, în condițiile în care Bucureștiul e deja un oraș supraaglomerat.

Eu vin azi ca să susțin plângerea pe care am făcut-o acum doi ani, la invitația procurorilor care au ajuns să studieze acest caz.

PUZ sector 3 a fost anulat de Tribunal, PUZ sector 4 a fost anulat de Tribunal, PUZ sector 6 a fost anulat de Tribunal. Niciuna dintre aceste hotărâri nu este definitivă, dar e un indiciu că aceste PUZ-uri sunt nelegale. Depun aceste hotărâri. Depun decizia Curții de Justișție a Uniunii Europene care a condamnat România pentru poluarea din București. Mai depun o serie de acte întocmite de autoritățile naționale care spun că fenomentul acesta de urbanism derogatoriu este extrem de nociv pentru calitatea vieții. E evident că dacă te densifici exagerat nu mai ai acces la spațiul verde, ai o problemă cu utilitățile, cu traficul, cu copiii pe care trebuie să-i ducă părinșii cu mașina la școală. Și mai spun documentele astea un lucru foarte important, că fenomenul de urbanism derogatoriu anuleazză șansele orașelor din România de a participa la competiția globală. Pentru ca investitorii să vină în București sau în Sofia sau la Budapesta, ei se vor uita la trafic, la spațiile verzi, la dezvoltarea urbană a acestui oraș”, a declarat Nicușor Dan.

Nicușor Dan: În opinia mea, în București, în ultimii 15 ani, s-au construit de ordinul a 15.000-20.000 de clădiri ilegale

Întrebat care este prejudiciul în acest caz, Nicușor Dan a explicat: ”Un teren pe care îl are acum un privat ca spațiu verde valorează, să zicem 100 de euro/metru pătrat, iar când devine construibil valorează 1.000 de euro/metru pătrat”.

”Plângerea penală a fost făcută, în principal, împotriva arhitectului șef al Primăriei Capitalei, de atunci, Ștefan Dumitrașcu, dar și a primarului de atunci, Gabriela Firea. În privința domnului Dumitrașcu e de menționat că el a fost, inițial, arhitect șef al Sectorului 3. În această calitate, a aprobat autoriazții de construire pentru clădiri pe spații verzi pe care, ulterior, din poziția de arhitect șef al Sectorului3 cumva le-a introdus în legalitate, spunând că zona verde devenea construibilă  și tot ce reglementase el devenea legal”, a mai spus primarul Capitalei.

Întrebat dacă clădirile construite ilegal vor fi dărâmate, Nicușor Dan a răspuns: ”În opinia mea, în București, în ultimii 15 ani, s-au construit de ordinul a 15.000-20.000 de clădiri ilegale. Evident că nu o să demoleze nimeni clădiri ilegale. Se vor demola câteva punctuale, unde există hotărâri definitive și probabil că Cathedral Plaza o să fie printre ele”.

————————————————————

Nicuşor Dan merge astăzi la DNA, pentru a continua demersurile iniţiate în 2019 , atunci când a depus plângere penală în care acuza ilegalităţile cu privire la PUZ Sector 3. Acesta a fost chemat de procurori pentru a da declaraţii.

Nicuşor Dan, a postat pe pagina sa de Facebook şi a spus că persoanele împotriva cărora a făcut această plângere sunt fostul primar general, Gabriela Firea, şi fostul arhitect-şef al Capitalei, Ştefan Dumitraşcu.

„Am arătat în acea plângere că PUZ Sector 3 a fost adoptat cu încălcarea mai multor prevederi legale, dar şi faptul că acest PUZ încalcă dreptul bucureştenilor la un mediu sănătos. Erau zeci de hectare de teren cărora, în mod nelegal, li se schimba destinaţia din spaţiu verde în spaţiu construibil, ceea ce însemna pentru proprietari un folos necuvenit estimat la aproape 300 de milioane de euro. Lucrurile sunt acum analizate de DNA şi sper ca această speţă să avanseze cât mai rapid.” a scris primarul Capitalei, Nicuşor Dan.

Acesta adaugă că, plângerea penală a fost instrumentul pe care l-a avut în anul 2019, când era deputat şi vicepreşedinte al Asociaţiei Salvaţi Bucureşti. Acum, fiind primar al Municipiului Bucureşti, instrumentul cel mai puternic este „ propunerea de suspendare a PUZ-urilor de sector pentru 1 an de zile, lucru pe care CGMB l-a votat.” Nicuşor Dan scrie că bucureştenii trebuie să aibă „un mediu curat” şi că „e foarte important ca orice decizie privind dezvoltarea oraşului să se ia în mod legal, nu pe bază de interese ascunse.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *