Skip to content
Educație

Primarul Sectorului 2 cere şcolilor să decaleze orele: Copiii să nu aibă pauză în acelaşi timp

Inquam Photos/Octav Ganea
" "

Primarul Sectorului 2, Radu Mihaiu, a afirmat marţi că toate unităţile de învăţământ din sector sunt pregătite pentru redeschidere şi a menţionat că a solicitat conducerii şcolilor să decaleze orele, astfel încât copiii să nu aibă pauză în acelaşi timp şi să aerisească la fiecare 20 de minute.

La Sectorul 2, toate unităţile de învăţământ sunt pregătite conform cerinţelor. Reîntoarcerea copiilor în bănci nu putea fi amânată. Nimeni nu ne poate spune azi când va dispărea cu totul pandemia. E clar că nu putem aştepta la nesfârşit pentru a ne relua viaţa. (…) Deşi nu se află printre recomandările oficiale, am rugat şcolile din Sectorul 2 să implementeze două măsuri suplimentare: 1. decalarea orelor astfel încât nu toţi copiii să aibă pauză în acelaşi timp, 2. aerisirea la fiecare douăzeci de minute„, a scris Radu Mihaiu pe Facebook.

" "
" "

El a afirmat că de luni unităţile de învăţământ funcţionează în scenariul galben. „Copiii de grădiniţă, ciclul primar, clasa a 8-a şi a 12-a revin la şcoală. Avem aproape un an de când trăim cu acest virus. Cunoaştem riscurile şi efectele măsurilor. Suntem oricând pregătiţi să ne adaptăm dacă circumstanţele o vor cere„, a adăugat Radu Mihaiu.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *