De o lună și jumătate, Ploieștiul nu are căldură și apă caldă și nici vreo perspectivă clară asupra momentului când alimentarea va fi reluată. În octombrie 2021, firma care asigura energia termică a anunțat că se retrage, iar timp de 10 luni, Primăria și Consiliul Județean nu au reușit să găsească nicio soluție viabilă.
Orașul Aurului Negru, care asigura o treime din combustibilul necesar nemților în cel de-Al Doilea Război Mondial cu cele 15 rafinării care înconjurau orașul, care găzduiește încă trei din cele patru rafinării din România, nu este capabil să asigure căldura pentru ploieșteni, după ce firma care a asigurat aproape 20 de ani termoficarea a plecat, iar autoritățile nu au avut timp să găsească o soluție solidă, scrie romania.europalibera.org.
Înainte de 1989, Ploieștiul se alimenta din apa reziduală rezultată în procesul de cogenerare de la Rafinăriile Brazi și Teleajen. O dată cu producerea de energie electrică din arderea de gaz sau păcură se producea și abur. Acesta se transforma în apă caldă și căldură care, prin cei 100 de kilometri de conducte, ajungeau la locuitori. Încălzirea nu costa practic nimic, chiar dacă ajungea în oraș cu program.
După Revoluție, centralele termice ale orașelor, desprinse de platformele industriale de care erau legate, au devenit parte a unei societăți de stat – Termoenergetica, aflată în subordinea Ministerului Energiei.
Conductele locale, numite secundare, au trecut la primării, care aveau obligația să le întrețină și să le modernizeze. Aceasta până în anii 2000 când, în urma unui proces de descentralizare, autoritățile locale au început să preia și structura care producea energia termică.
Emil Calotă a fost primar al Ploieștiului între 2000 și 2008. A fost cel care a implementat programul de modernizare a conductelor secundare ale orașului printr-un sprijin de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) contractat de predecesorul său.
A fost și cel care a asistat la trecerea Termocentralei Brazi de la Termoenergetica la Consiliul Județean. Emil Calotă explică pentru Europa Liberă cum a ajuns ca producătorul de termoficare și rețeaua să fie împărțite între Consiliul Local și Consiliul Județean.
„Pe vremea aceea exista o înțelege bună între Consiliul Județean și Primăria Ploiești, spre deosebire de ce e acum, și a existat o gândire care a făcut posibil un sistem integrat de management, care să conducă unitar producția, transportul, distribuția si furnizare pentru a elimina costurile intermediare”, explică Emil Calotă.
El spune că autoritățile locale au fost norocoase: preluaseră niște echipamente performante, modernizate. „Nu contează proprietarul, ci ca costurile exploatării, întreținerii, reparației și, mai ales modernizării, sunt enorme și nu le poate susține bugetul orașului Ploiești și de aceea s-au împărțit, în ideea de partajare a costurilor.”
În 2003, Emil Calotă a fost cel care semna contractul cu Dalkia Ploiești, actuală Veolia Energie Prahova, pentru ca firma să se ocupe de livrarea de energie termică în oraș.
„15 ani trebuia să funcționeze sistemul cu condiția să nu existe debranșări. Apoi, trebuia gândit altceva”, explică Emil Calotă.
Citeşte articolul integral pe romania.europalibera.org.
