Transelectrica, operatorul rețelei electrice de transport al energiei și al sistemului energetic național, a acordat, la finalul anului 2022, prime pentru 456 de angajați, potrivit unei decizii a directoratului Companiei.
Astfel, potrivit e-nergia.ro, Transelectrica a acordat prime de câte 10.000 de lei unui număr de cinci șoferi, la fel cât a primit și șeful Dispeceratului Energetic Național (DEN).
Tot 10.000 de lei a primit și un expert în comunicare, iar 11.000 de lei a primit un consilier juridic. De asemenea, găsim pe listă un consilier de specialitate care a primit o primă de 20.000 de lei, cel mai mare nivel individual al unei bonificații acordate de Transelectrica.
Au primit prime și dispecerii, dar atenție, aceștia au luat doar 1.000 de lei, chiar și dispecerii șefi de tură, adică de 10 ori mai puțin decât șoferii sau de 20 de ori mai puțin decât un consilier.
Un șef de tură pe stații, gradul 1 sau 2, a primit o primă de doar 200 de lei, iar un inginer principal specialist la DEN 700 de lei. Asta în timp ce două angajate cu funcția de bufetier au primit 6.000 de lei. Un șef serviciu tehnic a primit 500 de lei, dar un consilier de specialitate pe guvernanță corporativă a primit 15.000 de lei.
Explicațiile Transelectrica
Conform companiei, aceste prime cu caracter special au fost acordate în baza unor criterii de performanță, care au ținut cont de:
– nivelul de responsabilitate;
– complexitatea/volumul lucrărilor realizate;
– implicarea în finalizarea unor proiecte și punerea în funcțiune a unor obiective de investiții;
– inițiativa și independența în realizarea sarcinilor de serviciu.
”De aceste prime cu caracter special, cu valori brute între 20.000 și 200 de lei, au beneficiat un număr de 453 de persoane, ceea ce înseamnă circa 22% din totalul salariaților Companiei (niveluri de management și execuție).
Suplimentar, cu ocazia încheierii unor proiecte de investiții, au fost acordate prime membrilor echipelor de proiect. Evaluarea a fost realizată în baza criteriilor menționate a rezultatelor individuale din cursul anului 2022. Având în vedere rolul strategic al Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA, precum și importanța extraordinară a resursei umane în acest context, considerăm oportună aplicarea unor politici de recompensare a rezultatelor bune și de încurajare a performanței”, a transmis Transelectrica.