Primele ajutoare umanitare furnizate de Germania au fost paraşutate în Fâşia Gaza

Sursă foto: X

Primele ajutoare umanitare furnizate de Germania au fost paraşutate sâmbătă în Fâşia Gaza, după ce un avion al Forţelor aeriene germane le transportase joi în Iordania, relatează DPA.

La operaţiunea de paraşutare a ajutorului umanitar în Fâşia Gaza mai participă SUA şi Franţa.

Ministrul apărării german Boris Pistorius a aprobat miercuri livrarea ajutorului umanitar pentru Fâşia Gaza, ce urma să fie transportat în Iordania cu două avioane C-130 Hercules, fiecare dintre ele cu o capacitate de 18 tone.

Potrivit organizaţiilor umanitare, situaţia civililor din Fâşia Gaza se agravează în fiecare zi, iar ONU a avertizat că este iminentă o criză cauzată de penuria de alimente.

Aproximativ 2,2 milioane de palestinieni trăiesc în enclava situată între Israel şi Egipt. Numeroase ţări au criticat acţiunile armatei israeliene, iar guvernul german i-a cerut Israelului să ia măsuri pentru ameliorarea situaţiei umanitare din Fâşia Gaza.

Războiul dintre Israel şi mişcarea Hamas a izbucnit după atacul terorist efectuat în 7 octombrie de comandouri ale militanţilor palestinieni în sudul Israelului, când aproximativ 1.200 de persoane au fost ucise. Alte circa 250 de persoane au fost luate ostatice şi duse în Fâşia Gaza.

Armata israeliană a ripostat cu o campanie de bombardamente, urmată de o operaţiune terestră de amploare, împotriva poziţiilor Hamas din Fâşia Gaza.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: