Primele declarații ale UDMR după consultările de la Cotroceni

Facebook - Kelemen Hunor
Sursa foto: Kelemen Hunor

Problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate și trebuie găsite soluții echilibrate, măsuri prin care se poate arăta societății că orice sacrificiu privind reducerea deficitului bugetar aduce pe termen mediu și pe termen lung bunăstare și o speranță pentru fiecare om, pentru fiecare familie, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, după consultările cu președintele Nicușor Dan de la Palatul Cotroceni.

”Am vorbit un pic și despre posibilitatea de a forma un guvern cu susținere majoritară în Parlament. Am spus că în acest moment problemele deficitului bugetar trebuie abordate cu foarte multă seriozitate și trebuie să găsim soluții echilibrate, fiindcă prima provocare este să aducem în acest an venituri în plus, aproape 30 de miliarde, dacă vrem să ajungem la un deficit de 7%.

Iar acest lucru nu se poate face nici prin creșterea impozitelor sau taxelor, nici prin tăierea cheltuielilor. Doar mergând într-o direcție sau în altă direcție ar însemna un dezechilibru care ar însemna și tensiuni în societate și trebuie să găsim acele măsuri prin care pe termen mediu, pe termen lung se poate arăta societății că orice sacrificiu privind reducerea deficitului bugetar aduce pe termen mediu și pe termen lung bunăstare și o speranță pentru fiecare om, pentru fiecare familie”, a susținut Kelemen Hunor.

El a adăugat că urmează discuții aplicate cu specialiștii formațiunilor politice, cel mai probabil, începând de joi.

Liderul UDMR a punctat și faptul că va fi nevoie de un acord politic detaliat asupra măsurilor care vor fi convenite.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: