FOTO Primele imagini și declarații ale lui Călin Georgescu, la sosirea în instanță pentru a contesta controlul judiciar

Călin Georgescu a ajuns, luni, la instanță pentru a contesta măsura controlului judiciar impusă, miercuri, de Parchetul General. Fostul candidat independent este acuzat de comiterea a șase fapte grave.

UPDATE 13:00 Georgescu a stat aproximativ un sfert de oră în instanță, ședința de judecată fiind amânată pentru miercuri.

Călin Georgescu a depus contestația împotriva controlului judiciar impusă, miercuri, de procurori, iar, luni, a ajuns la instanța unde se va judeca.

„Sunt nevinovat. Este un dosar politic. Noi suntem România, noi suntem poporul”, a clamat Călin Georgescu în fața jurnaliștilor prezenți, fără a răspunde punctual la ce a întrebat presa.

Candidatul suveranist a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

În perioada în care se află sub controlului judiciar, Georgescu nu are voie să iasă din România și este obligat „să informeze cu privire la schimbarea locuinței”.

Georgescu nu are voie să posteze pe rețelele de socializare conținut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

Georgescu este obligat să se prezinte la o secție de poliție din subordinea IPJ Ilfov, care va stabili pentru Georgescu un program de supraveghere.

Georgescu va fi obligat să se prezinte la organul de urmărire penală și la judecătorul de drepturi și libertăți ori de câte ori este chemat.

Persoana aflată sub control judiciar nu are voie să dețină sau să poarte armă.

captura video

Capetele de acuzare ale lui Georgescu

Acesta este cercetat pentru șase infracțiuni:

• instigare la acțiuni împotriva ordinii constituționale, în formă tentată
• comunicarea de informații false
• fals în declarații în formă continuată
• iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist ori xenofob, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup
• promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe
• iniţierea sau constituirea unei organizaţii cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unei astfel de organizaţii.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: