Skip to content
Politică

Primele reacții la depunerea candidaturii de către Iohannis: Oficializează impostura în fruntea PNL

Deputatul PLR, Grațiela Gavrilescu, a afirmat că, prin depunerea candidaturii de către Klaus Iohannis, acesta oficializează impostura în care se află în fruntea PNL. Vicepreședintele PLR a adăugat că, în sfârșit, Klaus Iohannis își vede visul cu ochii, acela de a candida, în mod oficial, la alegerile prezidențiale.

„Președinția lui Klaus Iohannis în fruntea Partidului Național Liberal a venit pe fondul unor trădări și al unor ilegalități confirmate de justiție în ceea ce privește statutul partidului. Maniera în care Iohannis a ajuns lider și candidat al PNL a avut la bază o serie de acțiuni care nu fac cinste unui președinte liberal și care, sub nicio formă, nu au caracterizat Partidul Național Liberal. Acapararea funcției de președinte, după ce a sărit peste toate treptele ascensiunii în partid, nu l-a legitimat și nu i-a asigurat nici măcar minimul de cunoștințe despre PNL, despre ce a însemnat acest partid și ce a făcut pentru România. Așa se explică gafele, repetate și jignitoare, față de cei care au crezut în PNL, în politica acestui partid. Și acesta este, de fapt, motivul pentru care niciodată, nici măcar cu acte în regulă, Klaus Iohannis nu va putea să îi reprezinte pe liberalii din România și partidul istoric care a fost PNL!

Prin oficializarea candidaturii sale, Klaus Iohannis își oficializează doar impostura în care se află în fruntea Partidului Național Liberal!

Trădarea liberalismului și înfrățirea cu partidul lui Traian Băsescu – aripa Vasile Blaga au arătat că domnul Iohannis calcă în picioare, fără nicio remușcare, tot ce a însemnat Partidul Național Liberal doar pentru a fi candidat la prezidențiale. În fine, astăzi, Klaus Iohannis își vede visul cu ochii, un vis pe care îl are încă din momentul în care a fost adus pe ușa din dos de Crin Antonescu. Acum, toate trădările, toată batjocorirea liberalismului și a tradiției PNL, dezicerea de o istorie politică de 139 de ani, nu mai contează pentru că domnul Iohannis și acoliții săi și-au atins scopul, acela de a-l face candidat cu acte în regulă la Președinția României”, a declarat Grațiela Gavrilescu, potrivit unui comunicat de presă remis redacției.

1 comentariu la “Primele reacții la depunerea candidaturii de către Iohannis: Oficializează impostura în fruntea PNL

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *