Skip to content
Politică

Primele şase luni cu Iohannis preşedinte. Cum s-a făcut remarcat şeful statului

Se împlinesc şase luni de când România este condusă de preşedintele Klaus Iohannis.

O jumătate de an în care noul şef al statului s-a făcut remarcat mai mult prin lipsa de implicare, iar cele mai multe obiective propuse în campanie sunt încă la stadiul de proiect, susţin analiştii politici, prezinta antena3.ro.

De exemplu, Iohannis nu a reuşit încă să impună eliminarea scutului făcut de parlamentari în jurul colegilor vizaţi de anchetele procurorilor.

De asemenea, votul prin corespondenţă sau imunitatea preşedintelui sunt alte două capitole care pot fi trecute la nerealizări.

În plus, aderarea la zona euro şi intrarea în Schengen sunt încă proiecte pe hârtie.

Preşedintele Iohannis s-a remarcat totuşi în conflictele cu premierul Victor Ponta şi Parlamentul. Imediat după ce premierul a fost pus sub urmărire penală, Iohannis a profitat şi i-a cerut demisia din fruntea Guvernului.

Pe de altă parte, Iohannis a punctat doar la numărul de consultări cu partidele parlamentare şi politică externă.

1 comentariu la “Primele şase luni cu Iohannis preşedinte. Cum s-a făcut remarcat şeful statului

  1. Pai a fost la Miami, in Madeira, la Neptun; s-a distrat, s-a plimbat. A mai dat unul, doua interviuri, a trantit paltonul, plange ca vrea guvernul lui si cam atat. Nu este de ajuns pentru 6 luni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *