Câteva zeci de susținători ai lui Călin Georgescu i-au făcut aceștia o primire specială, miercuri, la vizita săptămânală făcută la Poliție de idolul suveraniștilor, pentru semnarea controlului judiciar.
Călin Georgescu s-a prezentat miercuri, din nou, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Ilfov, pentru semnarea controlului judiciar, în conformitate cu măsura preventivă dispusă de anchetatori în dosarul său.
Câteva zeci de susținători ai lui Georgescu i-au făcut acestuia o primire cu totul specială. S-au așezat de o parte și de alta a aleii spre sediul IPJ Ilfov, cu drapeluri naționale în mână, formând astfel un veritabil culoar tricolor.
Idolul suveraniștilor a ajuns la IPJ Ilfov în jurul orei 11:30 și a trecut exact pe culoarul format de susținătorii prezenți. Aceștia au scandat, până la intrarea lui în sediul Poliției, ”Călin Georgescu, președinte!”.
Prezența susținătorilor a devenit o regulă la semnarea controlului judiciar de către Călin Georgescu. În alte ocazii, fanii acestuia i-au dăruit flori, icoane și și-au făcut fotografii cu el.
Călin Georgescu este cercetat penal pentru 6 infracţiuni, printre care instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, comunicarea de informaţii false şi fals în declaraţii în formă continuată privind sursele de finanţare a campaniei sale electorale din 2024, când a declarat zero cheltuieli.
Sub măsura controlului judiciar, dispusă din februarie, Georgescu are obligația de a se prezenta la Poliție, în fața instanței sau la Parchet de fiecare dată când este citat. Acesta are interdicția de a părăsi teritoriul României fără acordul autorităților, interdicția de a face declarații publice sau afirmații care ar putea influența ancheta în curs sau ar putea duce la agravarea situației juridice, prin transformarea controlului judiciar într-o măsură mai dură precum arestul preventiv.
Georgescu a cerut ridicarea măsuriii preventive, însă instanța i-a respins cererea. Idolul suveraniștilor voia să scape de controlul judiciar pentru a pleca în Austria.
În data de 27 mai, el a fost chemat la Parchet, iar procurorii l-au anunțat că s-a extins urmărirea penală pe numele său, după ce fostul candidat independent la alegerile prezidențiale a reprodus, la un post de televiziune, un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News