Vicepreședintele CNSAS a anunțat că instituția începe verificările în cazul documentelor din arhivă dezvăluite de istoricul Florin Bichir. Acestea arată că mama candidatului suveranist Călin Georgescu ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară în timp ce era angajată într-un minister.
Mădălin Hodor, vicepreședintele Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), a spus că nu se poate pronunța asupra autenticității documentelor care atestă că Aneta Popescu, mama lui Călin Georgescu, ar fi făcut parte din Mișcarea Legionară în timp ce lucra la Ministerul Agriculturii.
„Am văzut documentele care au apărut în spațiul public, încă nu pot să mă pronunț asupra autenticității lor. Urmează ca zilele următoare să facem o verificare în arhivă. Orice informație care privește un candidat la președinția României este relevantă”, a spus Mădălin Hodor la Digi24 în seara zilei de duminică, 19 ianuarie.
Istoricul Florian Bichir a prezentat cu o zi mai devreme documente, printre care se numără declarația directă a Anetei Popescu că face parte din Mișcarea Legionară, despre care spune că se află în arhiva CNSAS de mai mulți ani.
„S-a făcut un control să vadă cine e legionar asumat, prin ministere. Confidenţial, unde eşti înscris în mişcare, în ce cuib, e un chestionar. Sunt documente oficiale. Eu o să vă citesc dintr-un document extrem de interesant în care spune aşa: „Sunt înscrisă în Mişcarea Legionară, corpul Doamnelor legionare, sub conducerea doamnei C, am fost repartizată în cuibul Sfântul Nicolae, strada Doamnei, clădirea Adriatica.” E semnată de Aneta Popescu, mama domnului Călin Georgescu. N-a fost simpatizantă, a fost membră a cuibului Sfântul Nicolae”, a declarat istoricul.
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News