Sistemul de pensii din România se va confrunta cu un blocaj de proporții după reformele anunțate de premierul Ilie Bolojan în sistemul bugetar. Salariaţii din casele de pensii au decis să îşi ia toate zilele de concediu şi de recuperare şi să nu mai lucreze peste program şi nici în weekenduri, după ce au muncit 12 – 14 ore zilnic, inclusiv în zilele de sâmbătă şi duminică, pentru ”marea recalculare”, iar acum nu numai că nu au fost recompensaţi, ci pierd din venituri în medie 600 de lei, după plafonarea sporurilor, a declarat, marţi, preşedintele Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a Muncii, Ionuţ Marinescu.
Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, împreună cu o delegaţie a Federaţiei Naţionale Solidaritatea Socială a MunciiSolidaritatea Socială a Muncii, care îi reprezintă pe angajaţii din casele de pensii, şi cu preşedintele BNS Tineret, Kevin Kirmizigul, a avut o întâlnire oficială cu ministrul Muncii, în cadrul căreia au fost expuse dificultăţile majore cu care se confruntă angajaţii din sistem: muncă în condiţii de stres extrem, într-un sistem disfuncţional; sute de mii de dosare de pensii calculate şi recalculate manual; program extins zilnic la 12-14 ore, fără plata orelor suplimentare; concedii şi zile libere restante, eforturi permanente pentru a ţine sistemul funcţional.
„Astăzi i-am adus la cunoştinţă domnului ministru că lucrătorii din casele de pensie nu mai au nicio motivaţie, din cauza veniturilor mici şi a tăierii veniturilor acum, precum şi a condiţiilor de muncă. Noi, salariaţii din casele de pensii, am luat hotărârea să nu mai stăm nicio oră peste program şi să nu mai lucrăm în weekenduri. Noi am lucrat câte 12 – 14 ore în fiecare zi la recalculare şi am lucrat şi sâmbetele şi duminicile. Promisiuni am avut că vom fi remuneraţi, dar nu s-a întâmplat nimic. Acum nu se mai poate. Ne vom lua toate concediile restante şi zilele de recuperare. Deci, acum am luat hotărârea să nu mai lucrăm nicio oră peste program şi în nicio zi din weekend”, a transmis Ionuţ Marinescu, la ieşirea de la discuţiile cu ministrul Muncii.
Potrivit acestuia, odată plafonarea sporurilor de condiţii vătămătoare, un inspector superior, cu peste 20 de ani de vechime, pierde 600 lei, rămânând cu un salariu net în jur de 5.500 de lei.
Întrebat dacă se aşteaptă şi la alte măsuri din partea Guvernului Bolojan care să îi afecteze, liderul sindical a răspuns: „Totul e posibil, nu mai ştim ce să mai credem. Şi aşa personalul îl avem subdimensionat, deci nu ştiu de unde, ce ar mai putea să ne mai ia”.
La rândul său, Marinela Iorga, consilier juridic la Casa de Pensii Bucureşti, a avertizat că acest lucru ar putea duce la o blocare a activităţii în sector, iar „mica recalculare” nu se va putea face până la finalul anului.
„Faptul că nu o să mai lucrăm suplimentar este posibil să ducă şi la o blocare. În primul rând, nu mai e nici resursă umană, nu mai ai cu cine să lucrezi. Funcţionarul din casele de pensii este suprasolicitat, suntem în deficit de resursă umană. Mai mult decât atât, noi suntem funcţionarii din casele de pensii care am dus la implementarea celui mai complex proces de recalculare din sistemul public de pensii. Am soluţionat într-un timp record 4,7 milioane de decizii de recalculare. Avem în curs de soluţionare sute de mii de cereri de recalculare pentru mica recalculare. Am discutat şi cu domnul ministru despre acest subiect, ce presupune o adeverinţă, să implementezi, să soluţionezi un dosar pentru această recalculare. Este evoluţia unui pensionar – 20 de ani, 30 de ani, 40 de ani de introdus lună de lună”, a explicat ea.
La întrebarea jurnaliştilor dacă există vreo şansă ca „mica recalculare” să fie gata până la finalul anului, Marinela Iorga a răspuns: „Cu siguranţă nu. Nu se poate, softul nu funcţionează. Săptămâna viitoare, într-adevăr, avem un plan tehnic de a aborda acest subiect, să ne întâlnim – specialişti din casele de pensii din ţară, împreună cu directorul executiv de pensii, specialişti din aceste instituţii – şi vom vedea cum implementăm această măsură, acest proces, ‘mica recalculare’. V-am zis, sunt sute de mii de cereri nesoluţionate, pe lângă dosarele noi, sunt lucrurile curente pe care le avem. Dacă nu eşti motivat, nu eşti compensat, primeşti doar 173 de lei lunar de la 1 iulie – atât vom primi pentru munca noastră, pentru complexitatea muncii, pentru asumarea funcţionarului public, pentru responsabilitatea de care dăm dovadă. Da, suntem funcţionari care ne respectăm şi cerem o evoluţie. O evoluţie, pentru că o merităm. Unii suntem determinaţi, suntem pasionaţi de munca noastră, nu am renunţat. Ideea este următoarea: noi nu am abandonat niciodată pensionarii. Au cerut consiliere, le-am acordat consiliere, am fost alături de pensionari, de seniorii noştri, iar acum primim doar dispreţ de la Guvern, de la conducerea acestei ţări”, a atenţionat Iorga.
Cristina Ştefan, un alt consilier juridic, a precizat că volumul de muncă al acestei categorii se ridică la peste 1.000 de dosare care trebuie soluţionate.
„Volumul de muncă creşte de la zi la zi. Am sperat că această nouă Lege a pensiilor, care a plecat de la faptul că existau foarte multe inechităţi între pensionarii sistemului public de pensii şi în raport de principiul contributivităţii, pentru a nu mai fi dosare multe în instanţă, am sperat că în urma implementării acestei legi munca noastră va fi uşurată, simplificată, dar din păcate am ajuns din nou la punctul de anul trecut, anterior intrării în vigoare a actualei legi, şi nu sunt îmbunătăţiri. Legea este interpretată de fiecare aşa cum doreşte”, a arătat Cristina Ştefan.
Aceasta susţine că în urma şedinţei tehnice de săptămâna viitoare s-ar putea ajunge la un consens.
„Sper să găsim soluţii atât pentru pensionarii sistemului public de pensii, cât şi pentru noi, să lucrăm într-un mod realist, echilibrat şi toată lumea să fie cât de cât mulţumită, pentru că în urma diminuării acestor drepturi salariale este clar că funcţionarii publici nu înţeleg de ce muncesc şi primesc mai puţin. Un consilier juridic în prezent cu un număr de pensionari la 150.000, depinde de judeţ, are chiar peste 1.000 de dosare. (…) Pe lângă efortul zilnic al colegilor de a stabili în ceea ce priveşte emiterea deciziei de pensie, ei sunt nevoiţi să pună în executare şi aceste mii de hotărât judecătoreşti care noi am sperat că vor scădea, dar din păcate cresc. Chiar şi la judeţele unde anii anteriori erau dosare mai puţine, acum instanţele de judecată, pentru a suplini efortul, au înfiinţat completuri, cât mai multe completuri, în timp ce, la nivelul caselor teritoriale de pensii, personalul de specialitate – consilier juridic – a scăzut. Mulţi pleacă din sistem din cauza volumului mare de activitate”, a adăugat Cristina Ştefan.
Un exemplu în acest sens este Sandu Lucian, singurul consilier juridic de la Casa de Pensii Ilfov.
„Eu am anunţat deja conducerea că nu mai fac faţă. Nimeni nu vine pentru a ocupa un post, pentru că posturile sunt blocate. În condiţiile astea, nu văd nicio ieşire. Sunt singur, am avut o colegă care cumula pensia cu salariul, a venit hotărârea…. Sunt singur pe tot judeţul Ilfov. Practic, lucrez în medie cam 10 – 11 ore zilnic cel puţin. Ieri am plecat la 19:30 de la serviciu. Şi oricum stau cu teamă tot timpul că uit ceva, că pierd un apel, că n-am făcut un referat de cheltuieli… este o presiune imensă. Posturile sunt blocate, salariile mici şi am avut cazuri când au venit şi au plecat pentru că nu rezistă, iar partea proastă este că nici măcar nu se ţine de aceşti angajaţi pe care-i avem, pentru că colegii noştri au plecat şi pleacă în continuare, dacă găsesc undeva mai bine. (…) Este greu să creşti pe cineva, să poată să vină să-ţi ia locul, să continue. Este greu şi partea proastă e că eu cred că guvernanţii sunt rupţi de realitate. Ei nu înţeleg ce probleme întâmpinăm. Cred că ar fi bine să vine să vadă, să stea lângă noi o zi, două, trei… să vadă cu ce probleme ne confruntăm. Iar în ceea ce priveşte sistemul informatic, ne-am săturat de promisiuni. Tot timpul ‘va fi bine, se va rezolva’. Nu, din păcate, nimeni nu-şi asumă, pentru că probabil sunt nişte bani aruncaţi şi cineva ar trebui să răspundă”, a adăugat Sandu Lucian.
Citeste mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News