Primul centru RetuRO, inaugurat la Cluj. Fechet: Haideți în hora reciclării

Mircea Fechet
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Sistemul Garanție-Returnare este probabil primul parteneriat public-privat de succes și este cu siguranță cel mai mare astfel de parteneriat, a declarat luni ministrul Mediului, Mircea Fechet, la inaugurarea centrului regional al RetuRO SGR de la Bonțida, județul Cluj.

„Știu cât de mult s-a muncit în ultimele luni, în ultimii ani. S-a muncit „pe brânci” pentru ca astăzi să putem fi aici, la Cluj, la Bonțida, unde inaugurăm în sfârșit primul centru de sortare și de numărare al SGR.

Avem nevoie de aceste centre, pentru că cetățenii își încheie misiunea imediat ce introduc ambalajul în fanta de colectare. Însă, în acel moment începe o cursă contra cronometru pentru ca fiecare dintre cele 7 miliarde de PET-uri, de sticle sau de doze de aluminiu să ajungă acolo unde le este locul, respectiv în fabricile de reciclare, acolo unde generăm locuri de muncă și investiții.

Sistemul Garanție-Returnare este probabil primul parteneriat public-privat de succes și este cu siguranță cel mai mare astfel de parteneriat.

Pot să spun în numele MMAP că statul român și-a făcut datoria în ceea ce îl privește. Fabrica din fața mea este o dovadă că și partea privată și-a făcut datoria, iar principalul beneficiar al acestui sistem de garanție-returnare este, fără îndoială, cetățeanul”, a spus ministrul.

„Haideți să facem România mai curată. Haideți în hora reciclării”

„Românii sunt cei care vor beneficia cel mai mult de cel mai mare proiect de economie circulară, de management al deșeurilor în România în ultimii 30 de ani.

Mai sunt doar 3 zile până când SGR va începe. Profit de moment să spun niște lucruri pe care poate nu o să am timp să le spun joi, 30 noiembrie, atunci când voi fi printre primii care vor introduce un PET într-un aparat de colectare.

Aș vrea să le mulțumesc tuturor colegilor care au muncit în aceste luni. Aș vrea să îi mulțumesc prim-ministrului pentru susținere, miniștrilor din cabinet, fostului ministru al mediului, pe care îl văd în sală.

Mulțumesc tuturor celor care ne-au dat feedback permanent pe legislație, pentru toate actele pe care a trebuit să le scriem.

Mulțumesc mass-mediei pentru felul frumos în care explică și o să explice, sunt convins, cetățenilor ce au de făcut.

La fel cum vreau să le mulțumesc tuturor celor pe care i-am consultat în urmă cu aproximativ 4 ani de zile, pe la începutul lui 2020 și cu care am discutat despre sistem și care mi-au spus: „Hai să-l facem. O să fie cel mai modern din Europa. Vom învăța din toate lucrurile care au funcționat și cele care nu au funcționat în celelalte țări și o să-l punem pe roate”.

La fel cum le mulțumesc și celor care mi-au zis că nu se poate în România. Că, deși funcționează în Germania, în Croația, în România e prea greu și probabil că nu o să reușim.

Mulțumesc conducerii RetuRO, celor deja 80 de angajați, celor cu care am discutat mai devreme și îmi povesteau cum au muncit până azi inclusiv să ridice această hală să pună în funcțiune toate acele utilaje, celor care au muncit la sistemul IT și tuturor celor care au contribuit. Le mulțumesc tuturor producătorilor, acționariatului RetuRO, retailerilor mici și mari.

Mulțumesc în avans pentru efortul pe care îl fac, mai ales celor care sunt îngrijorați și azi referitor la cum va funcționa. Mă refer la micii comercianți, la micile magazine din satele din România, la micii producători care se întreabă azi cum îi va afecta SGR. Le transmit să fie optimiști așa cum suntem și noi pentru că vom transforma România din țara depozitării în țara reciclării.

Așadar, haideți să facem România mai curată. Haideți în hora reciclării!”, a continuat ministru Fechet.

Date despre SGR:

• Programul Sistemul Garanție Returnare (SGR) este cel mai mare proiect de economie circulară al României, implementat de Ministerul Mediului alături de Compania RetuRO și diverse asociații ale producătorilor și retailerilor.
• Marcăm astfel momentul unei adevărate revoluții economice, care transformă România din ȚARA DEPOZITĂRII, în ȚARA RECICLĂRII.
• Proiectul ne oferă șansa de a avea un mediu mai curat și mai verde, de a atinge țintele de colectare și reciclare impuse la nivel european prin noul pachet pentru economie circulară al Uniunii Europene și, nu în ultimul rând, de a rezolva/evita procedurile de infringement actuale sau viitoare inițiate de Curtea Europeană de Justiție pentru modul în care România gestionează deșeurile reciclabile.
• Lansarea națională a programului va avea loc pe 30 noiembrie la un supermarket din București, marcând o schimbare semnificativă în managementul deșeurilor din România.
• SGR devine obligatoriu pentru toți comercianții și se aplică tuturor produselor ambalate în ambalaje primare nereutilizabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 și 3 litri, indiferent de originea acestora.
• Info detaliate despre mecanism gasiti si pe pagina https://returosgr.ro

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: