Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat luni dimineață la Radio Kossuth că eșecul suferit în primul tur al alegerilor prezidențiale de Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare, nu poate fi pus pe seama alegătorilor de etnie maghiară. El a sugerat că partidul îl va susține pe Nicușor Dan în al doilea tur.
Rațiunea ne spune să îl susținem pe Nicușor Dan în turul 2, a declarat președintele UDMR, citat de G4Media.ro. În opinia sa, o victorie a independentului, în detrimentul lui George Simion, liderul și candidatul AUR, ar fi o ușurare pentru comunitatea de etnie maghiară.
Nu din cauza maghiarilor a ratat Crin Antonescu intrarea în al doilea tur, a adăugat Kelemen Hunor, care consideră că a fost vorba despre „un vot de protest”, în care diaspora a făcut diferența.
Crin Antonescu s-a clasat pe primul loc în județele conduse de UDMR
Candidatul susținut de coaliția de guvernare s-a clasat pe prima poziție în cele patru județe care au președinți de consiliu județean de la UDMR – Covasna (61,87%), Harghita (74,62%), Satu Mare (38,09%) și Mureș (35,14%).
Crin Antonescu a câștigat și Bihorul, cu un scor de 37,76%. Județul a fost condus până la 1 ianuarie de Ilie Bolojan, actualul președinte interimar al României, care în timpul campaniei a declarat că îl va vota pe Antonescu.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News