Skip to content
Politică

Primul lider userist urmărit penal? Silviu Mănăstire: Totul depinde de voința procurorilor și de gradul lor de simpatie față de USR

Jurnalistul Silviu Mănăstire susține, într-o postare pe pagina de Facebook a emisiunii ”Dosar de politician”, că este foarte posibil să avem primul lider USR pus în urmărire penală, în persoana lui Clotilde Armand. Reacția ziaristului vine după ce PS News a dezvăluit, în exclusivitate, faptul că procurorii anticorupție investighează contractul atribuit de Primăria Sectorului 1, fără licitație, unei firme de salubritate, în plin scandal al gunoaielor neridicate de pe străzi.

”Dacă procurorii DNA își vor face treaba și îi vor audia pe angajații Primăriei Sectorului 1 care au primit instrucțiuni să atribuie și să semneze contractele ilegale (de ridicare a gunoiul, dar și altele) atunci vom avea primul lider USR pus sub urmărire penală.

Totul depinde de voința procurorilor și de gradul lor de simpatie față de USR. Aud că pe pe Știrbei Vodă mai mulți procurori DNA au înființat “filiala USR sector DNA”, neavând nicio jenă în a face partizanat politic explicit”, scrie Silviu Mănăstire.

Direcția Națională Anticorupție (DNA) intră pe fir și începe verificările în dosarul în care Primăria Sectorului 1, condusă de Clotilde Armand, a încheiat un contract de salubritate paralel. În informarea DNA, obținută în exclusivitate de PS News, procurorii cer Administrației Domeniului Public al Sectorului 1 să predea o serie de documente ale înțelegerii dintre A.D.P Sector 1 și S.C BLUE PLANET SERVICES S.R.L, dar și contractul de prestări servicii încheiat în A.D.P Sector 1 și Romprest.

Amintim că Primăria Sector 1, prin Administrația Domeniului Public (ADP) Sector 1, a semnat, pe 22 decembrie 2020, un contract cu firma SC Blue Planet Services SRL pentru colectarea gunoiului de pe străzi, potrivit documentului aflat în posesia PS News. O cantitate de 800 m.c. de gunoi a fost ridicată de firma mai sus menționată. În loc ca Primăria să-și achite datoriile către Romprest, a plătit o altă firmă. Blue Planet este administrată de Vasiliu Robert și își are sediul în Popești-Leordeni.

Contractul dintre Primăria Sector 1 și SC Blue Planet Services SRL este ilegal, pe atribuire directă, fără transparență. Conform legii, primarul Clotilde Armand nu are voie să încheie un nou contract, deoarece există deja un contract exclusiv cu Romprest pentru colectarea gunoiului de pe străzile din sector.

2 comentarii la “Primul lider userist urmărit penal? Silviu Mănăstire: Totul depinde de voința procurorilor și de gradul lor de simpatie față de USR

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *