Primul ”megaincendiu” al anului în California. Peste 3.500 de persoane au fost evacuate

Sursa foto: Pixabay

Pompierii din California se luptă joi cu primul „megaincendiu” al anului din acest stat, un incendiu de origine criminală care a provocat evacuarea a peste 3.500 de persoane şi se răspândeşte foarte rapid, relatează vineri AFP.

„Incendiul din Parc” a izbucnit miercuri după-amiază în nordul „Statului de Aur”, în ultima zi a unui nou val de căldură care a afectat regiunea. În aproximativ 24 de ore, incendiul a devastat deja peste 500 de km2 de vegetaţie şi a ajuns la stadiul de „megaincendiu”.

„Peste 3.500 de persoane” au fost evacuate, potrivit unui comunicat al guvernatorului Californiei Gavin Newsom. Flăcările ameninţă în mod deosebit micul oraş Chico, la aproximativ trei ore de mers cu maşina, nord de San Francisco.

Incendiul este de origine criminală: un suspect a fost arestat joi dimineaţa şi plasat în arest preventiv, potrivit procurorului local.

Bărbatul, în vârstă de 42 de ani, care are cazier judiciar, „a fost văzut împingând o maşină în flăcări într-o râpă”, a explicat parchetul într-un comunicat.

„Maşina s-a rostogolit pe un terasament de aproximativ 60 de metri şi a ars complet, răspândind flăcările care au provocat incendiul”, notează sursa citată.

Peste 1.150 de pompieri sunt mobilizaţi pentru stingerea acestui incendiu, care în prezent este limitat în proporţie de 3%, potrivit agenţiei CalFire.

Acest uriaş incendiu de pădure reînvie amintiri triste în California: Chico este situat la doar aproximativ 20 de kilometri de Paradise, oraş care a fost distrus de un incendiu violent în 2018 şi în care şi-au pierdut viaţa 85 de persoane.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: