Primul scandal din noul an școlar: lot de cornuri mucegăite în Vâlcea. Autoritățile vor să treacă la „masa caldă”

mancare mucegaita scoala
Sursa foto: adevărul.ro

Nici n-au început bine cursurile și școala vâlceană se confruntă cu probleme legate de programul „Laptele și cornul”. Un lot întreg de produse a trebuit retras după ce au fost găsite cornuri mucegăite, arată adevărul.ro.

În mai multe județe ale țării, la începutul noului an școlar, elevii au fost lăsați fără „corn și lapte”, din motive birocratice. Deși Vâlcea s-a numărat printre puținele județe în care a demarat programul, problemele au început să apară după nici o săptămână.

Un întreg lot de produse de panificație n-a mai ajuns la elevi, după ce zeci de școli din Râmnicu Vâlcea, dar și din județ, au anunțat Consiliul Județean (CJ) Vâlcea – responsabil de proiect – că s-au descoperit cornuri mucegăite.

O asociere de firme, din județele Olt și Cluj, care a câștigat licitația pentru distribuirea produselor în unitățile de învățământ din Vâlcea a fost notificată să remedieze problema de urgență.

Incident similar în 2019

La începutul anului școlar 2019 – 2020, a avut loc un incident similar, tot în Vâlcea. Pe atunci, distribuitor era o firmă controversată din Constanța. Cu un an înainte, elevii nu au primit nimic până spre sfârșitul școlii. Apoi a venit pandemia și programul a fost suspendat.

Acum, reprezentanții CJ Vâlcea s-au grăbit să menționeze că programul „Laptele și cornul” reprezintă oricum un eșec, dar și că militează pentru înlocuirea lui prin extinderea altui program – „Masă caldă”.

„Pe lângă faptul că nu prea se mai prezintă firmele la licitație, trebuie să fim sinceri și să spunem lucrurilor pe nume: produsele se aruncă, nu le mai mănâncă nimeni!”, a recunoscut președintele PSD al Consiliului Județean (CJ) Vâlcea, Constantin Rădulescu, despre o problemă asupra căreia se trag semnale de alarmă de ani de zile, fără să se facă ceva concret.


Sursa foto: arhiva adevărul.ro

„Bătaie de joc pe bani guvernamentali și europeni”

Anul trecut, spre exemplu, un primar tot din Vâlcea, dintr-o localitate învecinată cu municipiul reședință de județ, de pe Valea Oltului, mărturisea că produsele de panificație și lactatele ajung deseori la tomberon.

„Celebrul program ”Laptele și cornul” reprezintă o bătaie de joc pe bani guvernamentali și europeni. Nimeni nu vede că elevii nu se mai uită la ele? Cornurile sunt mai mult niște pietre dintr-o făină despre care nu vreau să comentez, laptele este mai mult o apă chioară și colorată, iar merele de multe ori stricate”, recunoștea Gheorghe Gîngu, primarul din Bujoreni – Vâlcea, conform adevarul.ro.

De altfel, părinți, profesori și autorități semnalează că programul dă rateuri, pomenindu-se printre altele pe lângă interesul scăzut al firmelor de a participa la licitații, și lipsa banilor sau birocrația.

În unele județe chiar, precum Olt, s-a ajuns în situația în care laptele returnat din școli să fie donat către alte instituții.

Reprezentanții CJ Vâlcea au menționat că vor solicita guvernului introducerea programului „Masă caldă” în unitățile de învățământ, program în care, anul acesta, au fost reincluse școlile din 16 localități vâlcene.

Sursa foto: arhiva adevărul.ro

Un studiu realizat în urmă cu trei ani de Fundația World Vision România arăta că unul din zece copii nu are suficientă mâncare și se duce flămând seara, la culcare. Rata abandonului școlar era de 15% în România, cea mai mare din Europa, conform Eurostat, peste 90% dintre cei vizați provenind din mediul rural.

Programul „Cornul și laptele” a fost introdus având ca obiective finale, pe lângă asigurarea unor produse alimentare copiilor, reducerea abandonului școlar și a analfabetismului. Doar că s-a dovedit a fi un proiect eșuat. În schimb, în localitățile în care s-a implementat „Masa caldă”, s-a observat o creștere a gradului de prezență la ore, la unele acesta nivelul fiind de 100%, potrivit autorităților locale.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL