Prinţesa Kate, care a finalizat şedinţele de chimioterapie preventivă în vară, va fi prezentă în acest weekend la comemorările militare de la Londra, confirmând astfel reluarea angajamentelor sale publice după un an despre care soţul ei, prinţul William – moştenitorul tronului britanic -, a spus că a fost „cel mai greu” din viaţa sa, informează AFP.
Ea va fi prezentă alături de regele Charles al III-lea, care urmează şi el începând din luna februarie un tratament împotriva cancerului, la Royal Albert Hall în cursul zilei de sâmbătă, apoi la monumentul oficial britanic dedicat militarilor care au murit în război, Cenotaph, unde va asista la o ceremonie de omagiere, care va avea loc duminică.
În schimb, participarea reginei Camilla, care suferă de câteva zile de o infecţie pulmonară, va fi „supusă unei avizări medicale ulterioare”, a anunţat biroul de presă de la Palatul Buckingham într-un comunicat.
Prinţesa Kate, extrem de populară în Regatul Unit, a anunţat în martie 2024 că a fost diagnosticată cu cancer, fără să dezvăluie însă natura acestuia, la două luni după „o intervenţie chirurgicală abdominală”, din cauza căreia a fost nevoită să se retragă din viaţa publică.
După mai multe luni de tratament, prinţesa de 42 de ani a anunţat finalizarea şedinţelor de chimioterapie în septembrie, prin intermediul unei înregistrări video ce a fost filmată alături de soţul ei, prinţul William, şi de cei trei copii ai lor.
„Sincer, a fost îngrozitor. A fost, probabil, cel mai greu an din viaţa mea”, a declarat joi moştenitorul tronului britanic în faţa jurnaliştilor.
„Sunt atât de mândru de soţia mea, sunt mândru de tatăl meu, pentru modul în care au gestionat lucrurile”, a declarat el în Africa de Sud, unde a avut loc cea de-a patra ediţie a galei de decernare a Eartshot Prize, premiile pe care prinţul William le-a înfiinţat pentru a recompensa proiecte de mediu inovatoare.
„Dar, din punct de vedere familial, personal, a fost brutal”, a continuat el.
Prinţul de Wales a dezvăluit că angajamentul său faţă de protejarea mediului înconjurător şi angajamentul faţă de persoanele fără adăpost din Regatul Unit, o temă care a făcut obiectul unui documentar recent, i-au permis „să continue” să meargă înainte.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News