Skip to content
Politică

Probleme extraordinar de ”grave” pentru un primar liberal: „E DEZASTRU!”

Unul dintre primarii PNL se confruntă cu o problemă „extrem de serioasă”. Edilul recunoaște spășit că nu și-a onorat promisiunea făcută în urmă cu un an de zile, însă liberalul e cu adevărat depășit de situație.

Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, recunoaște că nu și-a onorat promisiunea făcută în urmă cu un an de a alunga ciorile din spatele Catedralei Mitropolitane, precizând că orice măsură a luat s-a dovedit inutilă, deoarece păsările sunt „inteligente și extraordinar de punctuale”.

„E dezastru. La ora 18.00 apar şi sunt extraordinar de punctuale. (…) La 18.00 fix sunt în zona centrală. M-am dus la un moment dat pe şantierul de la Sala Polivalentă şi văd pomii plini, negri de ciori, erau ca mărgelele pe fire. Am bătut din palme şi au zburat. După câteva minute, mă uit din nou, pomii plini. Am bătut din nou din palme şi au zburat mai puţine. A treia oară, după un timp, iar am bătut din palme şi niciuna nu a mai zburat. S-au obişnuit, învaţă repede, sunt inteligente. De aceea nu se mai sperie nici de aparatele din parc”, a declarat, vineri, primarul Nicolae Robu.

În toamna anului trecut, primarul Nicolae Robu spunea că e în căutarea unor soluţii pentru a alunga ciorile din centrul oraşului, care şi-au făcut cuiburi în parcul din spatele Catedralei Mitropolitane. El anunţa că în parcul Catedralei Mitropolitane din centrul oraşului vor fi amplasate boxe din care se vor auzi împuşcături pentru alungarea ciorilor, însă vânătorii susţineau că aceste sunete nu vor face decât să sperie pe moment păsările, care apoi se vor întoarce. Vânătorii îi sugerau să instaleze plase care să nu le permită ciorilor să ajungă la cuiburi, însă primarul declara că sunt inestetice. Pe de altă parte, Robu se plângea că i s-a sugerat inclusiv să cumpere anticoncepţionale pentru ciori, care să le fie date păsărilor prin hrană.

În cele din urmă, primarul a ales ca muncitorii Primăriei să dea jos, din când în când, cuiburile ciorilor, şi să amplaseze aparate care imită sunetele de păsări răpitoare, măsuri care s-au dovedit ineficiente.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *