Skip to content
Politică

Probleme grave în Mehedinţi în prag de alegeri. Acuzaţii grele împotriva unor preşedinţi de secţii EXCLUSIV DOCUMENT

Au apărut probleme grave în judeţul Mehedinţi în prag de alegeri. Vedeţi mai jos ce acuzaţii grele le sunt aduse unor preşedinţi de secţii de votare.

Doiniţa Chircu (candidatul PNL la Primăria Orşova) a trimis, miercuri, redacţiei PSnews.ro copia unei contestaţii adresate Biroului de Circumscripţie Electorală nr. 2 Orşova. Concret, liberala este nemulţumită de procesul-verbal din data de 24.05.2016, privind desemnarea preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare constituite pentru alegerile locale din anul 2016 şi a locţiitorilor acestora.

image2

image1

image3

Într-o declaraţie pentru PSnews.ro, Doiniţa Chircu a oferit mai multe detalii despre acest demers.

„Am în mână contestaţia pe care o voi depune, pentru că în absolut toate secţiile sunt fie persoane atinse de incompatibilitate, fie persoane care nu pot să-şi exercite funcţia de preşedinţi sau de locţiitori ai acestora, pe motiv de incorectitudine sau imparţialitate, deoarece sunt salariaţi ai SC Floricola SA (deci salariaţi ai lui Constantin Popescu). Acest operator are mai multe contracte cu Primăria şi atunci persoanele respective pot fi suspectate că nu sunt imparţiale. Pe de altă parte, vă spun că există mai multe persoane care au rude pe listele de consilieri locali şi consilieri judeţeni şi aş da ca exemplu familia Gutuleanu – din această familie, doi sunt candidaţi (Sorin Mutuleanu este candidat pe lista de consilieri locali ai PSD Orşova, sora lui este candidat pe lista Consiliului Local din partea PNŢCD, iar mama lor şi cumnata lor au calitatea de preşedinţi sau locţiitori ai secţiilor de votare). De asemenea, domnul Virgil Paloş este preşedinte al Secţiei 68, iar fratele lui este candidat pe lista de consilieri locali ai UNPR, iar familia domnului Ioan Petre Popa (care este şef serviciu Domeniu Public al Primăriei Orşova) toată familia lui (soţie, frate cumnată) au calitate de preşedinţi şi locţiitori în secţiile de votare, dintre care soţia lui este salariată a Floricola. În condiţiile acestea, domnul Popa semnează situaţiile de lucrări, pentru a se face plăţile către Floricola (pentru toate utilităţile de la Orşova), iar familia lui trebuie să fie imparţială. Eu nu cred că se poate realiza imparţialitatea în acest caz. De asemenea, doamna Diana Plaveţiu (preşedinte de secţie) este plecată din ţară, iar soţul domniei sale se află pe lista UNPR. Ana Oniga este locţiitoare la o secţie, precum şi verişoara unui candidat de la PSRO. Doamna Elena Stuparu este preşedintă la Secţia 74 şi este director economic la Floricola. Patronul Floricola, Constantin Popescu, este cercetat de DNA sub control judiciar (în dosarul lui Adrian Duicu – n.r.), dar şi-a băgat personalul ca preşedinţi şi locţiitori în secţiile de votare, iar pe cei pe care îi are şi-i gestionează pe listele depuse de partidele politice”, ne-a spus Chircu.

La rândul lui, Virgil Popescu (preşedintele PNL Mehedinţi) a reclamat că baza Autorităţii Electorale Permanente (AEP) cu preşedinţii secţiilor de votare au fost traşi la sorţi pe vremea fostului prefect mehedinţean Nicolae Drăghiea, a cărui soţie conduce AEP-ul din judeţ.

„După tragerea la sorţi realizată de către Autoritatea Electorală Permanentă Mehedinţi, s-au stabilit ieri (marţi – n.r.) preşedinţii şi locţiitorii secţiilor de votare. Nu ştiu cum se face, dar marea majoritate a şefilor şi a locţiitorilor au ajuns să fie rude ale candidaţilor, oameni care lucrează în firmele PSD-ului şi stau să mă întreb: oare cum este posibil aşa ceva? De exemplu, la Orşova, 8 din 9 preşedinţi şi locţiitori ai secţiilor de votare sunt foarte apropiaţi de Partidul Social Democrat. La Hinova, avem acelaşi lucru. La Pătule – la fel. Mă întreb cum a fost posibil acest lucru, în condiţiile în care s-a spus că vor fi traşi la sorţi. Dacă mă uit în urmă şi văd că şefa AEP-ului pe Mehedinţi, Ana Drăghiea, este soţia fostului prefect Nicolae Drăghiea, iar înscrierile în baza AEP-ului s-au făcut pe vremea fostului prefect, mă întreb ce alegeri corecte am fi avut dacă acesta ar fi rămas în funcţie. Pentru că văd că totul era pregătit pentru a fi o fraudă majoră la procesul electoral în judeţul Mehedinţi. Deja am înaintat contestaţii şi sperăm ca situaţiile de incompatibilitate definite prin lege sperăm să se remedieze prin aplicarea legii. Să nu uităm că hotărârea Biroului Electoral de Circumscripţie este definitivă (nu mai avem altă cale de atac), iar acolo nu se judecă, ci se ia, pur şi simplu, prin vot. Toate partidele politice care au candidaţi şi-au desemnat reprezentanţi în birou şi mai există preşedintele şi locţiitorul de circumscripţie. Noi sperăm să n-ajungem la plângeri penale făcute membrilor Biroului Electoral de Circumscripţie pentru vot contrar legii. Fiindcă în lege sunt prevăzute foarte clar cazurile de incompatibilitate, iar ruda unui candidat e clar că nu poate fi într-o secţie de votare, şi nici persoane care nu îşi dovedesc imparţialitatea”, a declarat Virgil Popescu pentru PSnews.ro.

Precizăm că, până la ora transmiterii acestei ştiri, nici Nicolae Drăghiea, nici soţia acestuia nu au fost disponibili pentru comentarii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *