Skip to content
Politică

Probleme în sistemul aviatic, la o zi după prezentarea raportului Apuseni

Noi probleme au apărut în sistemul aviatic, la numai o zi după prezentarea raportului privind prăbuşirea, în Munţii Apuseni, a avionului pilotat de Adrian Iovan.

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit unele probleme la softul care afişează datele de supraveghere a traficului al ROMATSA, scrie b365.ro.

" "

Autoritatea Aeronautică Civilă a descoperit, în urma unui control cerut de ministrul Transporturilor, Iulian Matache, probleme la softul sistemului ROMATSA de afişare a datelor de supraveghere a traficului, solicitând încheierea unui contract cu producătorul acestuia pentru remedierea deficienţelor.

„A fost verificat modul de monitorizare a siguranţei serviciilor de navigaţie aeriană furnizate de ROMATSA. Au fost inventariate evenimentele de management trafic aerian, cele care au necesitat solicitări de intervenţie şi cele care au necesitat cercetare imediată locală sau investigarea ulterioară internă”, a declarat directorul general interimar al ROMATSA, Fănică Cârnu.

Este vorba de softul de bază al regiei, care are peste 12 ani vechime şi este produs de italienii de la SELEX/Alenia.

„Autoritatea Aeronautică Civilă a făcut recomandări cu privire la remedierea unor deficienţe software şi urgentarea încheierii unui contract în acest sens. Softul este bun, însă încărcarea cu date suplimentare faţă de situaţia anterioară a condus la atingerea limitelor sale de complexitate provocând funcţionarea atipică a unor componente ale sistemului. În operaţiile curente pot să apară aceste situaţii exact cum pot apărea şi la un calculator obisnuit. Şi atunci un operator resetează sistemul sau aplică nişte modificări de configuraţie, dezinstalează aplicaţii sau mai instalează altele. Însă când apar nişte bug-uri în soft, acolo nu poate interveni decât producătorul care şi-a păstrat nişte drepturi de intervenţie. Pentru aceste tipuri de probleme s-a constatat că este necesar să urgentăm încheierea acelui contract”, a mai arătat şeful ROMATSA.

El a explicat că unele module ale sistemului ATM au ieşit din funcţiune „şi, ca urmare, persoanele care au fost de serviciu în acea perioadă au fost supuse unui stres serios”.

„A fost redusă capacitatea anumitor sectoare, tocmai pentru ca traficul să se desfăşoare în siguranţă. Toate aceste lucruri au crescut nivelul de tensiune existent pe timpul conflictului. Situaţia respectivă a făcut obiectul unor controale din partea Autorităţii Aeronautice Civile care s-au încheiat cu rapoarte către Ministerul Transporturilor”, a completat Cârnu.

De asemenea, referitor la pregătirea personalului tehnic pentru sistemele în funcţiune, Autoritatea Aeronautică Civilă a constatat că personalul este pregătit şi are certificările necesare pentru nivelul de intervenţii la care este calificat.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *