Skip to content
Politică

Probleme pentru Corina Crețu. Cum a fost caracterizată prestația acesteia de către europarlamentari

Parlamentul European pare că nu a fost convins de mai mulți candidați desemnați pentru funcția de comisar european, până în prezent.

Printre cei care nu au avut o prestație tocmai convingătoare în fața europarlamentarilor o regăsim și pe candidata din partea României pentru un portofoliu de comisar european, Corina Creţu, potrivit celor de la mediafax.ro.

Deja un comisar european propus a fost respins de către europarlamentari. Britanicul Jonathan Hill, desemnat comisar pentru Serviciile Financiare, nu a primit aviz pozitiv în urma audierii de ieri, din Parlamentul European.

Potrivit euractiv.com, ar exista și o posibilă remaniere a echipei propuse de Jean-Claude Juncker.

Cu 21 de audieri deja încheiate şi alte şase care urmează, Parlamentul European şi-a exprimat rezervele în privinţa a cel puţin şase candidaţi, relatează site-ul euractiv.com.

Europarlamentarii cehi au fost primii care au recunoscut că Vera Jourova, comisar desemnat de Cehia pentru Justiţie, Protecţia Consumatorului şi Egalitatea de Gen, ar putea fi luaată în colimator de Parlamentul Eropean, în urma prestaţiei sale neconvingătoare la audieri.

Ei au declarat, de asemenea, că un alt candidat, spaniolul Miguel Arias Cañete, reprezintă o problemă şi mai mare, iar Jourova s-ar putea pregăti pentru a obţine portofoliul energiei, care îi fusese repartizat lui Cañete. Acesta din urmă a generat dezbateri intense în privinţa legăturilor sale cu industria petrolieră şi cu schimbările de ultim moment din declaraţia sa de interese, potrivit mediafax.ro.

Ungarul Tibor Navracsics, desemnat pentru Educaţie, Cultură, Tineret şi Cetăţenie, pare de asemenea să se afle în dificultate, în principal din cauza faptului că este considerat un susţinător loial al modelului de „democraţie neliberală” promovat de premierul Viktor Orban.

Pentru a restabili echilibrul politic, candidata României Corina Creţu, din partea socialiştilor şi desemantă drept comisar pentru Politică Regională, este de asemenea într-o situaţie incertă, în timp ce Partidul Popular European de centru-dreapta consideră prestaţia sa neconvingătoare. Cañete şi Navracsiscs sunt afiliaţi PPE, în timp ce Jourova este socialistă.

Alţi doi comisari desemnaţi sunt în vizorul PE, dar ei fac parte dintr-o categorie diferită din cauza faptului că reprezintă ţări mari. Francezul Pierre Moscovici, căruia Juncker i-a încredinţat portofoliul Economiei şi Afacerilor Financiare, este suspectat că ar fi calul troian al Parisului, cu misiunea de a permite ţării sale să depăşească deficitul bugetar fără a suporta sancţiuni.

În mod similar, britanicul Jonathan Hill, comisar desemnat pentru Stabilitate Financiară, Servicii Financiare şi Piaţa de Capital, este văzut de unii europarlamentari drept trimisul Londrei în Executivul UE şi a fost numit „lupul paznic la oi”.

Audierile pentru noi comisar europeni se vor încheia la 7 octombrie. În teorie, Juncker poate redistribui portofoliile sau chiar le poate cere ţărilor membre să desemneze un alt candidat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *