Skip to content
Puterea Știrilor Video

Probleme urgente în stare de urgență. Dumitru Nancu (FNGCIMM): Am plătit șomajul tehnic, Start Up Nation și concediile medicale

PS News
" "

Directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu, prezent la „Puterea Știrilor”, a declarat că este încrezător în succesul programului IMM Invest, de finanțări garantate de stat pentru derularea activității curente sau pentru investiții.

„Deja banii sunt în sistemul bancar, la IMM-uri. Succesul însă e pe termen lung, pentru că statul începe pe cele 20 miliarde construcția în infrastructură. Atunci și IMM-urile sunt capitalizate si pot participa la acele licitații. Știți cum e cu sistemul de licitații, nu ești capitalizat, cu ce să faci?”, spune Dumitru Nancu.

" "

Interesul autorităților pentru IMM-uri nu este nou, dacă ne referim la un lung șir de măsuri luate în ultimele luni.

„Noi am rezolvat în această perioadă de stare de urgență problemele pe care le-am identificat la IMM-uri. Am dat șomajul tehnic, o măsură în care statul a luat povara angajatorului, amânarea obligațiilor, cu nouă luni de zile de amânare. Pe lângă amânarea ratelor, avem și amânarea obligațiilor fiscale. Apoi, Guvernul Orban a plătit „Start-up Nation” din 2017, facturile au fost plătite în noiembrie. Oamenii luaseră pe Start-Up Nations „credite punte” de la bănci și plăteau dobânzi. S-a plătit pentru prima oară TVA-ul, concediile medicale. Stăteau concediile medicale din 2018-2019, când bubuia economia. Întrebați IMM-urile, oamenii de afaceri, în cât timp le deconta statul TVA-ul și concediile medicale?”, a precizat Dumitru Nancu la „Puterea Știrilor”.

Recent, și ministrul Finanțelor se declarase mulțumit de felul în care funcționează Programul IMM Invest, 3.083 de companii au luat finanţare până acum. Mai mult, Dumitru Nancu spune că de când a început acest program, s-au primit într-o săptămână cereri de la IMM, cât se primea înainte în șase luni.

„De ce? Pentru că aceste IMM-uri erau și înainte nebancabile, deci greu luau credite. Acum Guvernul vine și le dă o garanție. Nimeni nu conștientizează care este rolul aceste garanții… În primul rând este presiunea pe dobândă, dar are efectul și multiplicator pe orizontală.IMM Invest este pilonul prin care dăm drumul la acces creditului bancar, dar vine Guvernul cu altă facilitate și anume, vrem să deblocăm accesul la creditul comercial. Se vor discuta măsurile cu care vom veni pentru următoarele șase luni, astfel încât creditul financiar a fost deblocat și acum să deblocăm și creditul-furnizor cum îi spun eu, creditul comercial. Diferența între creditul financiar și creditul comercial este de unu la trei, deci foarte mare. La sfârșitul anului 2019 băncile acordaseră credite în valoare de 117 miliarde lei, iar companiile acordaseră credit-furnizor de 383 miliarde. Noi venim cu o schemă astfel încât până la sfârșitul anului, cele două programe, creditul financiar și creditul comercial să fie deblocate”, a declarat la „Puterea Știrilor” directorul general al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, Dumitru Nancu.

" "
" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *