Procedura de ratificare a aderării Suediei la NATO a fost amânată de Parlamentul Turciei

Erdogan_
Sursa foto: national.ro

Comisia pentru Afaceri Externe a parlamentului turc a amânat joi votul privind ratificarea candidaturii Suediei la NATO, ceea ce reprezintă un nou eşec pentru speranţele ţării nordice de a adera la Alianță, după 18 luni de negocieri, relatează Reuters. Cu toate că Erdogan a declarat că va încerca să faciliteze procesul de ratificare, parlamentarii turci nu sunt pe deplin convinși, președintele spunând că Suedia nu a luat suficiente măsuri împotriva militanţilor kurzi.

Fuat Oktay, care prezidează comisia controlată de partidul de guvernământ al preşedintelui Recep Tayyip Erdogan, va purta discuţii suplimentare şi va putea readuce proiectul de lege pe ordinea de zi săptămâna viitoare, dar nu a stabilit un termen clar.

„Pentru ca toţi legislatorii noştri să aprobe aderarea Suediei la NATO, ei trebuie să fie pe deplin convinşi. Vom discuta toate acestea în cadrul (următoarei) reuniuni a comisiei noastre (pe această temă)”, a declarat Oktay reporterilor după ore de dezbateri.

Comisia poate adopta proiecte de lege cu majoritate simplă. Ea l-ar putea invita pe ambasadorul Suediei pentru a-i informa pe legislatori, dacă este necesar şi dacă regulamentul parlamentului o permite, a adăugat Oktay. Erdogan a declarat în această lună că va încerca să faciliteze procesul de ratificare, dar a adăugat că Suedia nu a luat suficiente măsuri împotriva militanţilor kurzi.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: