Skip to content
Internațional Politică

Procesul Brexitului, dezbătut de parlamentarii britanici: Theresa May ar putea suferi o nouă înfrângere

Parlamentarii britanici vor dezbate joi cu privire la următorii paşi în procesul Brexitului, scrie BBC. O serie de amendamente – care au ca scop modificarea direcţiei Brexitului – vor fi luate în considerare în dezbatere.

 Laura Kuenssenberg, editorul politic de la BBC, susţine că premierul Theresa May ar putea suferi o nouă înfrângere pentru că unii parlamentari conservatori pro-Brexit nu doresc să susţină guvernul.
Guvernul britanic susţine că May plănuieşte să organizeze un nou vot privind acordul Brexitului cât de curând însă Partidul Laburist a acuzat-o că „trage de timp” pentru a „şantaja” parlamentarii şi a-i convinge astfel să îi susţină acordul.
May le-a cerut parlamentarilor să aprobe o moţiune care recunoaşte că procesul Brexitului este în desfăşurare. Însă mai mulţi parlamentari au propus amendamente – care reprezintă planuri alternative – printre care şi unul de la Partidul Laburist care ar forţa guvernul să revină la Parlament la sfârşitul lui februarie pentru a organiza un vot în Camera Comunelor privind planul său pentru Brexit, scrie news.ro.
Un alt amendament, propus de Partidul Naţional Scoţian, cere guvernului să aprobe o lege care ar duce la suspendarea procesului Brexitului.
Preşedintele Camerei Comunelor, John Bercow, nu s-a decis încă privind care dintre aceste amendamente vor fi luate în considerare. Totuşi, mai mulţi parlamentari conservatori pro-Brexit sunt nemulţumiţi că trebuie să susţină moţiunea lui May. Ei consideră că moţiunea combină poziţia majorităţii parlamentarilor de luna trecută conform căreia guvernul ar trebui să găsească o alternativă la „soluţia de rezervă” din acord cu o decizie separată de a opri Brexitul fără un acord.
Soluţia de rezervă – denumită şi „plasa de siguranţă” – are ca scop evitarea unei graniţe stricte între Irlanda de Nord (Marea Britanie) şi Irlanda (UE). Ea va fi activată în cazul în care cele două părţi nu ajung la un acord privind relaţia lor comercială şi va însemna că Marea Britanie va face parte din uniunea vamală a UE pe termen nedeterminat.
Din cauza acestei soluţii de rezervă, acordul privind Brexitul negociat de May cu UE a fost respins categoric în ianuarie de parlamentarii britanici iar premierul susţine că încearcă să obţină modificări ale soluţiei de rezervă de la UE.  Marea Britanie va părăsi oficial UE pe 29 martie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *