Procesul Pfizer vs. România început cu o amânare. Marţi a fost discutat calendarul procedural

Sursa foto: X

Procesul Pfizer versus România, care poate costa statul 500 de milioane de euro, a început ieri cu o amânare, la Tribunalul de la Bruxelles. Avocaţii noştri au cerut mai mult timp ca să îşi pregătească strategia. Compania farma a dat statul în judecată pentru că a refuzat să mai cumpere 28 de milioane de doze de vaccin anti-COVID, comandate în timpul pandemiei. Nu mai avem ce face cu ele, explică autorităţile. 

La termenul de ieri a fost discutat calendarul procedural, iar de acum procesul intră în linie dreaptă.

Avocat: Suntem aici ca să reprezentăm România la cel mai înalt nivel. Facem strategia pentru România.

Reporter: S-a intrat deja pe procedură după acest termen, da?

Avocat: Da, asta o să fie publică pe portalul instanţei. S-au stabilit mai multe aspecte.

Pfizer a reclamat că România a refuzat aproape 30 de milioane de vaccinuri anti-COVID, în valoare de trei miliarde de lei, tranşa din contract aferentă periodei 2022 – 2023.

Pfizer cere 1 miliard de euro de la Polonia

Polonia şi Ungaria sunt chemate şi ele în faţa tribunalului de la Bruxelles. Compania farma cere de 60 de milioane de euro de la Ungaria pentru trei milioane de doze de vaccin refuzat, iar de la Polonia vrea peste un miliard de euro. În România, achiziţia de ser anti-COVID este anchetată de procurorii DNA. Miniştrii sănătăţii din perioada pandemiei ar fi cumpărat prea multe vaccinuri, spun procurorii, şi ar fi cheltuit inutil mai mult de un miliard de euro.

Statul a comandat 80 de milioane de doze de vaccin de la cele trei companii producătoare. În ţară, au ajuns 35 de milioane de doze pentru care am plătit 2,5 miliarde de lei. Cele mai multe, potrivit contractului, au fost de la Pfizer. Doar că un număr enorm de doze nu au fost folosite: peste 3 milioane au fost vândute, alte 2 milioane au fost donate şi 7 milioane de vaccinuri au fost distruse pentru că au expirat.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: