Skip to content
Politică

Procurorii au de unde alege. Dosarele pentru care Băsescu ar putea fi chemat să dea explicații în fața justiției

" "

Traian Băsescu nu mai este preşedinte, deci nu mai are nici imunitate. Asta înseamnă printre altele că are multe explicaţii de dat în faţa procurorilor deoarece îl aşteaptă mai multe dosare, suspendate în perioada în care a stat la Cotroceni.

Jurnaliștii antena3.ro au inventariat dosarele pentru care Traian Băsescu ar putea să fie chemat să dea explicații.

" "

Flota este cel mai răsunător dosar al lui Traian Băsescu. Dar nu este singurul.

În dosarul Flota, Traian Băsescu este acuzat, alături de alte câteva zeci de persoane, de prejudicierea statului român cu peste 11.000 de miliarde de lei, după vânzarea a 16 nave, în perioada 1991 – 2000.

Cu privire la acest dosar, trebuie precizat că procurorul general al României, Tiberiu Nițu, preciza la începutul lunii noiembrie că ar putea fi redeschis după ce Traian Băsescu își termină mandatul de președinte.

Întrebat în data de 6 noiembrie dacă va fi redeschis dosarul Flota după ce Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni, Tiberiu Niţă a spus că „noi, procurorii, ne exercităm atribuţiile aşa cum sunt ele prevăzute de lege şi nu suntem influenţaţi de final de mandat, început de mandat. Cu siguranţă această împrejurare (redeschiderea dosarului „Flota” – n.r) va fi avută în vedere şi intuiesc că vor fi (…) persoane care vor face fel şi fel de solicitări probabil, dar aceste analize vor fi făcute pe baza probelor şi pe baza dispoziţiilor Codului de procedură penală”.

„Casa din Mihăileanu” este un alt dosar celebru. Cauza priveşte modul în care Traian Basescu şi-a repartizat o casă, în perioada în care era primar. Fostul preşedinte nu ar fi avut dreptul să beneficieze de o repartiţie de la stat, în condiţiile în care mai primise o casă în Constanţa şi era chiriaş într-un imobil administrat de RAAPPS.

Traian Băsescu a fost cercetat şi într-un dosar pentru spălare de bani. Cauza priveşte tranzacţiile imobiliare cu omul de afaceri Costel Căşuneanu.

PSnews.ro a prezentat în urmă cu câteva săptămâni dovada că dosarul de spalare de bani al lui Traian Basescu, privind tranzacția imobiliară cu omul de afaceri Costel Cașuneanu, a fost închis nelegal de catre Oficiul National de Prevenire și Combatere a Spălarii Banilor (ONPCSB), în perioada în care aceasta instituție era condusă de Iulian Dragomir, cel care avea să devină peste cațiva ani judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție. Traian Băsescu a scăpat de acest dosar pe motiv că se bucură de imunitatea conferită de funcția de președinte, înainte de a ajunge însă președintele României.

Citește și: EXCLUSIV – Dovada că dosarul de spălare de bani al președintelui a fost închis nelegal. ONPCSB a clasat lucrarea pe motiv că Băsescu se bucura de imunitate, întrucât este președintele României. La acea dată președinte era Iliescu!

Retrocedarea a 66 de imobile într-o singură zi, în 2002, i-au atras alte plângeri lui Traian Băsescu. În cazul angajaţilor primăriei s-a dispus începerea urmăririi penale, însă Băsescu a fost scos de sub urmărire penală pe motiv că are imunitate.

Retrocedarea Parcului Bordei este un alt dosar controversat. În septembrie 2003, Traian Băsescu, primar al Capitalei atunci, a semnat dispoziţiile de retrocedare fără a le mai supune votului Consiliului General şi a dat Parcul Bordei în schimbul Satului Francez. S-a ajuns la proces, iar omul de afaceri Costică Constanda a câştigat despăgubiri de 165 de milioane de euro în procesul cu Primăria.

Şi redeschiderea dosarului ALRO ar putea fi un nou motiv de îngrijorare pentru fostul şef al statului. Dosarul ALRO a fost deschis în 2007 sub acuzaţia de subminare a economiei naţionale.

Ultimul dosar este cel în care e implicată Gabriela Firea pe care fostul preşedinte a numit-o şantajista de profesie şi a ameninţat-o. Firea a depus la Parchet o plângere pentru ameninţare şi şantaj, dar acţiunea penală a fost suspendată, invocându-se imunitatea.

" "

1 comentariu la “Procurorii au de unde alege. Dosarele pentru care Băsescu ar putea fi chemat să dea explicații în fața justiției

  1. Dar mai sunt multe, multe fapte penale savarsite de Basescu care trebuie investigate.
    Afacerea NANA, traficul de influienta pentru imprumutul de bani, traficul de influienta pe langa ministrul finantelor pentru a nu-l schimba pe Ghetea, santajul la adresa serviciilor secrete; Daca nu-mi dati persoana care a intregistrat-o pe Udrea la Paris, va distrug” . Nastase a fost condamnat pentru mult mai putin, l-a amenitat pe Paun insarcinat la ambasada Chinei ca il divulga ca-i ofiter acoperit si a luat 4 ani de puscarie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *