Skip to content
Politică

Procurorii au găsit AGENDA celui care îi dădea spagă lui Viorel Hrebenciuc. Cum erau pregătite ilegalitățile

Andrei Hrebenciuc şi Paltin Sturdza, inculpaţi în dosarul retrocedărilor, au fost aduşi, joi seară, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), care va judeca propunerea de arestare a procurorilor DNA pe numele celor doi.

Potrivit procurorilor DNA, desfășurarea în timp a activității infracționale și implicarea inculpaților Sturdza Paltin Gheorghe și Hrebenciuc Andrei în aceasta rezultă și din înscrisurile ridicate cu ocazia perchezițiilor efectuate în cauză. Sturdza Paltin Gheorghe este cel care a revendicat fraudulos 43.000 de hectare de pădure și care trebuia să-i dea deputatului PSD, Viorel Hrebenciuc, șpaga de 12.000 de hectare.

Potrivit DNA, din examinarea agendei aferente anului 2013 ce a fost ridicată de la domiciliul lui Paltin Gheorghe Sturdza cu ocazia percheziției, rezultă că în data de 18 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza a purtat o discuție cu Bengescu Dan Costin , iar acesta din urmă s-a obligat să pună în posesie un lot în 35 de zile, dar vrea contract pe toată suprafața .

A doua zi, în data de 19 aprilie 2013, Paltin Gheorghe Sturdza s-a întâlnit cu Adam Ioan și Viorel Hrebenciuc la un hotel, în agenda fiind făcute următoarele notări: MEETING HREBE LA HILTON. PROMISIUNILE PAR SERIOASE.
Despre întâlnirea din ziua următoare, 20 aprilie 2013, de la Restaurantul din mun. Brașov, Sturdza paltin Gheorghe a notat: LA ”ROMANTIC” CU ADAMII ȘI MIRELA. DISCUTAT STRATEGII. VOM FACE CONTRACTUL CU BENGESCU.

În data de 21 aprilie 2013, la Hotel din București, Sturdza Paltin Gheorghe s-a întâlnit din nou cu Viorel Hrebenciuc (VORBIT CU HREBE LA hotel….OK), iar seara, la masa acasă cu Adamii cu Mirela discutat și redactat contract Bengescu (p. 57 din Agenda 2013).

Înainte de expirarea termenului din 15 iunie 2013, în data de 13 iunie 2013, Paltin Georghe Sturdza a avut o întâlnire cu Viorel Hrebenciuc, Prodan Victor Adrian și Bengescu Dan Costin, notându-și în agenda că „s-a căzut la o înțelegere”, făcându-se astfel referire la actul adițional cu urma să se încheie în data de 01 iulie 2013.

Andrei Hrebenciuc este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Sturdza este acuzat de constituire a unui grup infracţional organizat, cumpărare de influenţă şi instigare la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

1 comentariu la “Procurorii au găsit AGENDA celui care îi dădea spagă lui Viorel Hrebenciuc. Cum erau pregătite ilegalitățile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *