Skip to content
Politică

Procurorii au intrat în ei ca-n brânză: NOUĂ persoane, reținute în dosarul fermei de porci

oradeiasi.oradestiri.ro

Procurorii PICCJ au intrat în ei ca în brânză: nu mai puțin de NOUĂ persoane au fost reținute joi seară pentru 24 de ore în dosarul fermei de porci a lui Ștefan Valentin Dragnea, fiul lui Liviu Dragnea.

Printre ele se numără Ilie Liviu Dragne, administratorul fermei de porci Salcia. Societatea care deţine ferma este vizată pentru evaziune fiscală. Prejudiciul a fost estimat la 9 milioane de euro, informează Mediafax.

CITIȚI ȘI: UPDATE Ilie Dragne, REȚINUT / Zeci de percheziții în 8 județe, inclusiv la ferma lui Dragnea

Surse judiciare au declarat pentru agenția citată că procurorii care instrumentează acest dosar sunt Bogdan Beligan şi Marian Drăgulescu, ambii veniţi la Parchetul General de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1. Potrivit surselor citate, cercetarea penală este făcută de poliţişti sub supravegherea fiind făcută de cei doi magistraţi. Până la momentul transmiterii ştirii, procurorii nu au făcut publică identitatea persoanelor deţinute.

„S-a luat măsura reţinerii pe care noi o înţelegem ca o măsura de prudenţă a procurorului, având în vedere că până mâine mai sunt multe persoane de audiat şi există această necesitate de a nu se influenţa declaraţiile. (..)Nu s-a luat nicio măsura asiguratorie împotriva lui. Domnul Dragne nu a fost supus percheziţiei pentru că nu exista suspiciunea că ar deţine anumite lucruri care vizează ancheta. Domnul Dragne a dat declaraţie în detaliu. Dumnealui nu a fost în societate când s-a făcut această pretinsă tranzacţie pentru că discutăm de o singură tranzacţie, de o singură plată. Pentru un agent economic, din 2013 până în prezent, înseamnă că a semnat poate mii de acte fiscale, din moment ce numai în anumite acte examinate s-a găsit această factură de 200.000 de lei cred că este de invidiat”, a declarat avocatul lui Ilie Dragne, Maria Vasii, care îl reprezintă şi pe Liviu Dragnea în dosarul Bombonica.

În urma percheziţiilor, directorului general al fermei, Ilie Liviu Dragne, a fost ridicat de mascați şi dus la audieri, la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Sector 1. Potrivit datelor Registrului Comerţului, ferma Salcia este deţinută, în proporţie de 90%, de Ştefan Valentin Dragnea, iar 10% îi aparţin administratorului şi directorului general, Ilie Dragne.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *