Skip to content
" "
Politică

Procurorii cer închisoare pe VIAŢĂ pentru torționarul Alexandru Vișinescu

Alexandru Vişinescu s-a prezentat, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti într-un nou termen în dosarul în care acesta este acuzat de crime împotriva umanităţii. Procurorii au cerut în cazul torţionarului închisoare pe viaţă, informează realitatea.net.

Un nou termen în dosarul lui Alexandru Vişinescu, acuzat de crime împotriva umanităţii, a avut loc astăzi la Curtea de Apel Bucureşti, după ce torţionarul nu s-a prezentat la ultimul termen, invocând starea de sănătate proastă.

" "

Acesta este acuzat că, în perioada de şapte ani în care a ocupat funcţia de comandant al Penitenciarului Comunist de la Rîmnicu Sărat, a impus un regim din cauza căruia 12 deţinuţi au murit, iar alţii au fost torturaţi.

Procurorii susţin că torţionarul îi înfometa pe deţinuţi, dar şi că nu le dădea voie să discute între ei, fapt pentru care unii dintre aceştia începuseră să vorbească cu gândacii. Parchetul instanţei supreme arată că acest regim impus de inculpat a urmărit exterminarea fizică a persoanelor încarcerate în Penitenciarul Comunist de la Rîmnicul Sărat.

Astfel, oamenii legii cer pentru Vişinescu pedeapsa maximă, şi anume închisoarea pe viaţă. Totodată, instanţa a pus sechestru pe bunurile acestuia, pe acţiunile pe care le deţine şi pe o treime din pensie.

În cadrul procesului care a avut astăzi, inculpatul nu a vrut să facă nicio declaraţie în faţa magistraţilor.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *