Skip to content
Justitie

Procurorii de la Oneşti se spală pe mâini în scandalul privind lipsa intervenţiei poliţiei în cazul dublului asasinat

Ziarul de Bacău
" "

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti a transmis, joi, referitor la prezenţa unui procuror al instituţiei la cazul celor doi muncitori sechestraţi într-un apartament şi ulterior ucişi, că nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza modul de acţiune sau momentul la care Poliţia trebuie să intervină în cazurile de eliberare a ostaticilor.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti arată că, în cazul bărbatului care a sechestrat doi muncitori şi apoi i-a ucis, la locul evenimentului s-a aflat şi un procuror din cadrul instituţiei. „Având în vedere o serie de aspecte apărute în spaţiul media referitoare la rolul procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oneşti la desfăşurarea evenimentului din data de 01.03.2021 de pe raza municipiului Oneşti, judeţul Bacău, în vederea corectei informări a opiniei publice confirmăm prezenţa temporară a acestuia la faţa locului la solicitarea organelor de poliţie sesizate cu comiterea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, în vederea identificării actelor de urmărire penală ce se impuneau a fi efectuate de urgenţă, în strictă conformitate cu prevederile legale ce reglemetează atribuţiile procurorului”, se arată în comunicat.

" "
" "

Sursa citată de News.ro menţionează că, potrivit articolului 56 alineatul 1 Cod penal, procurorul conduce şi controlează nemijlocit activitatea de urmărire penală a poliţiei judiciare şi a organelor de cercetare penală speciale, prevăzute de lege. De asemenea, procurorul supraveghează ca actele de urmărire penală să fie efectuate cu respectarea dispoziţiilor legale. În acelaşi sens, conform al. 2 al art. 56 Cod procedură penală, procurorul poate să efectueze orice act de urmărire penală în cauzele pe care le conduce şi le supraveghează.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oneşti precizează că, potrivit prevederilor articolul 26 alineatul 1 punctul 5 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române, Poliţia Română are, printre altele, atribuţia principală de a desfăşura activităţi de negociere şi asigură intervenţia, pentru eliberarea persoanelor lipsite de libertate în mod ilegal, imobilizarea sau neutralizarea persoanelor care folosesc arme de foc ori alte mijloace care pot pune în pericol viaţa, sănătatea sau integritatea corporală a persoanei.

Prin urmare nu intră în competenţa procurorului atribuţia de a autoriza sau nu modul de acţiune sau momentul la care poliţia trebuie să intervină în cazurile de eliberare a ostaticilor”, se mai arată în comunicat.

Luni, un bărbat a sechestrat doi muncitori într-un apartament din Oneşti care i-a aparţinut şi pe care l-a pierdut, iar după câteva ore i-a înjunghiat, ambii murind în urma rănilor suferite. Agresorul a fost împuşcat în picioare de către poliţişti, fiind în continuare internat în spital.

1 comentariu la “Procurorii de la Oneşti se spală pe mâini în scandalul privind lipsa intervenţiei poliţiei în cazul dublului asasinat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *