Skip to content
București Știri locale

UPDATE Procurorii DNA ridică documente de la Primăria Capitalei. Precizările primarului Nicuşor Dan

Inquam Photos / George Călin

Update 12.15

DNA a transmis că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –  Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, comise în perioada 2020 – 2021.

”În cursul zilei de 20 ianuarie 2022, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare la 3 instituţii publice situate în municipiul Bucureşti”, precizează DNA.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

”Au venit la mine la birou, au spus că trebuie să facă o percheziţie. Le-am spus că trebuie să plec la o conferinţă de presă. Mi-au spus ceva de resurse umane, dar pentru că pregăteam lucrurile pe care urma să vi le spun, o să discut cu ei când mă întorc. Au venit la mine, eu fiind şeful instituţiei, ca să îmi spună că au mandat de a ridica documente şi le-am spus, ”Da, sigur.”, a declarat Nicuşor Dan.


Procurorii DNA ridică joi documente de la Primăria Capitalei, informaţia fiind confirmată de către primarul general Nicuşor Dan, care a precizat că aceştia au venit în biroul său chiar înaintea conferinţei de presă pe tema grevei de la Societatea de Transport Bucureşti.

Întrebat, la finalul declaraţiilor pe tema grevei de la STB, despre prezenţa procurorilor DNA la sediul primăriei, Nicuşor Dan a declarat că aceştia au venit în biroul său înaintea conferinţei şi i-au transmis că trebuie să ridice documente.

Nicuşor Dan a precizat că reprezentanţii DNA i s-au adresat în calitate de conducător al instituţiei şi că ar fi vorba despre chestiuni de resurse umane.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *