Skip to content
Politică

Procurorul general al României a identificat problema în dosarul NANA. Când vor ajunge documentele la Parchetul General

Într-un interviu acordat Dcnews.ro, procurorul general al României, Tiberiu Nițu, precizează că Parlamentul au respins neîntemeiat prima solicitare a Parchetului General de transmitere a dosarului Nana, pe motiv că nu era semnată de șeful instituției.

Nițu explică faptul că a remis o a doua solicitare Parlamentului, în care a lămurit aspectele procedurale: „Eu am făcut o altă scrisoare, în care le-am spus: stimați domni președinți, dacă ne felicităm de 1 decembrie, felicitarea o semnează Procurorul General, dar dacă se solicită acte într-un dosar penal aia o semnează procurorul de caz, nu eu”.

„La sfârștiul lunii iunie am primit de la Biroul Permanent al celor două camere o adresă prin care ni se aducea la cunoștință faptul că și-a încetat activitatea comisia parlamentară și dacă dorim să studiem actele, le putem studia. Scrisoarea a venit la mine, eu am repartizat-o la Secția de Urmărire Penală și Criminalistică (SUPC), unde era dosarul. Scrisoarea a ajuns la procurorul de caz, care a apreciat că n-ar strica să studieze acele documente, care pot constitui cel mult probe extrajudiciare pentru că nu sunt administrate de noi într-o procedură judiciară, dar n-ar fi lipsit de interes să le cunoști”, a explicat joi Procurorul General al României.

Șeful Parchetului General a explicat că instituția pe care o conduce a cerut documentele după ce comisia a anunțat finalizarea anchetei, dar adresa a fost semnată de procurorul de caz, motiv pentru care Parlamentul nu i-a dat curs.

„Nu a fost semnată de mine, tocmai asta a fost problema. A semnat-o procurorul de caz și procurorul șef de secție, pentru că așa e normal. Aceea a ajuns la Biroul Permanent, el a spus că nu comunică decât cu Procurorul General. A apărut și la televizor, a fost o secvență. Eu am făcut o altă scrisoare, în care le-am spus: stimați domni președinți – sunt puțin mai plastic aici, scrisoarea era elaborată serios – dacă ne felicităm de 1 decembrie, felicitarea o semnează PG, dar dacă se solicită acte într-un dosar penal aia o semnează procurorul de caz, că nu semnez eu, Nițu… nu-i spun eu procurorului de caz ce să facă, ce să solicite”, a mai adăugat Nițu pentru dcnews.ro.

 Documentele vor ajunge la Parchetul General în următoarele zile, după ce Tiberiu Nițu a transmis el însuși o scrisoare Birourilor Permanente ale Parlamentului, care a fost aprobată. 

Procurorii au deschis dosarul penal privind terenurile de pe raza comunei Nana, județul Călărași, în aprilie 2014, în în urma sesizării transmise de Corpul de Control al premierului.

Pe 5 iunie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a declanşat urmărirea penală împotriva a opt membri ai comisiei care s-a ocupat de restituirea terenurilor în comuna Nana. Aceştia sunt acuzaţi de abuz în serviciu, fals în înscrisuri oficiale şi conflict de interese.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *