Skip to content
Politică

Procurorul General, nou anunț despre bugetul DNA

Marți, după avizarea în comisiile parlamentare a proiectului bugetului pentru 2015, Procurorul General al României Tiberiu Nițu făcut o referire la bugetul DNA, temă foarte discutată în timpul adoptării proiectului de buget. Acesta a declarat că „bugetul DNA este exact acela pe care dumnealor şi l-au proiectat” şi că situaţia este rezolvată.

„Noi am dat un comunicat de presă vineri în care am explicat detaliat că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca ordonator principal de credite, a respectat întocmai prevederile legale. Situaţia este rezolvată, bugetul DNA este exact acela pe care dumnealor şi l-au proiectat. Pe capitole bugetare, sunt 80.600.000 de lei la capitolul cheltuieli de personal, la capitolul bunuri şi servicii sunt 15 milioane, iar la capitolul active nefinanciare, trei milioane”, a spus Tiberiu Niţu, potrivit Mediafax.

Bugetul Ministerului Public pe 2015, de 709 milioane de lei, a fost avizat favorabil marți de comisiile juridice din Parlament, procurorul general Tiberiu Niţu declarând că resursele alocate sunt satisfăcătoare.

Conducerea DNA solicitase un buget pentru 2015 de aproximativ 25 de milioane euro (echivalent în lei), în comparaţie cu un buget de 20 milioane de euro aferent anului 2014, luând în considerare fondurile minime necesare bunei funcţionări a activităţii instituţiei.

Cu toate acestea, la aprobarea bugetului, Guvernul a anunțat că DNA va avea anul viitor un buget de doar 22 milioane euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *