Skip to content
Politică

Producţia de petrol a Arabiei Saudite a fost înjumătățită peste noapte de atacurile cu drone de sâmbătă

Ministrul Energiei saudit a anunţat că atacurile de sâmbătă cu drone, efectuate de gruparea rebelă yemenită „Houthi”, au redus capacitatea de producţie de petrol a Arabiei Saudite cu 5,7 milioane de barili pe zi, transmite CNN.

Reducerea este echivalentul a aproximativ jumătate din producţia totală a regatului. Aceste consecințe s-ar datora faptului că atacurile au vizat și rafinăria „Abqaiq”, una dintre cele mai mari rafinării nu doar din Arabia Saudită, ci şi din lume, producând zilnic aproximativ şapte milioane de barili de petrol.

Potrivit datelor Administraţiei Americane pentru Informaţii în Domeniul Energiei (EIA), Arabia Saudită are o producţie zilnic de petrol de 12,4 milioane de barili pe zi.

Prin urmare, orice pagube serioase aduse acestei instalaţii sunt în măsură să afecteze preţul petrolului. Fiind weekend însă, preţul va rămâne neschimbat cel puţin până luni. Ș

Atacurile de sâmbătă au fost revendicate de gruparea Houthi, o grupare rebelă din Yemen, susţinută de Iran. În plus, gruparea a avertizat că vor mai urma şi alte atacuri. De altfel, Statele Unite a dat vina pe Iran pentru atac.

Houthi este grupare în esenţă islamistă, care se opune încercărilor Arabiei Saudite de a-şi extinde influenta în Yemen. Acesta din urmă fiind un stat aflat într-un nou război civil încă din anul 2015.

Nu este prima dată când această grupare ataca ţinte din Arabia Saudită. Lunile trecute atacuri similare, tot cu drone, au vizat Aeroportul Internaţional Abha.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *