Productivitatea unui salariat în România se situează la valoarea de 14.500 – 15.000 de euro pe an, mult sub media europeană, de 47.000 de euro, a declarat într-o conferință de specialitate, președintele executiv al Asociației Române a Băncilor (ARB), Florin Dănescu.
„Care e productivitatea unui salariat al unui IMM în România timp de un an ? Păi, în jur de 14.500, spre 15.000 de euro, comparabil cu 47.000 de euro la nivel european pe medie, deci mai puțin de trei ori”, a spus executivul bancar.
El a făcut o analiză cantitativă și calitativă a mediului antreprenorial din România, arătând că suntem pe ultimul loc în UE ca IMM-uri la mia de locuitori, ceea ce cantitativ nu ne avantajează, iar calitativ o treime din IMM-uri au capitaluri negative în ultimii 10 ani, scrie Agerpres.
„Știm că în România avem un portofoliu de aproximativ 540.000 de întreprinderi și, așa cum s-a învățat la școală, ne uităm la acestea mai întâi cantitativ, structural și calitativ. Cantitativ, spunem că avem 540.000 de companii și constatăm apoi că IMM-urile, raportat la numărul de locuitori, ne poziționează tot pe ultimul loc din Europa, și că în cazul Cehiei există de vreo trei ori mai multe IMM-uri la mia de locuitori. Deci, din punct de vedere cantitativ nu stăm bine, nu avem suficient masă antreprenorială, chiar dacă acesta este motorul principal al economiei românești. De ce? Pentru că produce 56% din valoarea adăugată la Produsul Intern Brut, pentru că produce 76% din volumul locurilor de muncă. Ne uităm, apoi, structural și găsim o structură deficitară, ca să fiu elegant, în sensul în care 35% dintre IMM-uri au un capital negativ, în medie, de zece ani, adică au pierderi. Și asta denotă o concluzie negativă asupra amplorii structurii, chiar și calității acestui motor economic. Atenție, nu generalizăm! Eu nu pun o notă proastă asupra antreprenoriatului, dar e sănătos să ni se spună care sunt analizele corpului nostru economic”, a explicat Dănescu la conferința „Forumul Finanțării Verzi” organizată de BankingNews și GreenCommunity.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News