Anul școlar începe cu provocări uriașe. Pentru că legea salarizării nu este gata, profesorii amenință cu proteste încă din prima zi de școală.
Din cauza faptului că legea salarizării nu a fost modificată, unii directori au salarii mai mici decât profesorii, așa că mulți au ajuns să-și dea demisia.
De asemenea, nemulțumiți că promisiunile nu au fost respectate, dascălii amenință cu noi proteste încă din prima zi de școală.
„Există o incertitudine, tocmai pentru că încă nu a apărut draftul proiectului de lege a salarizării. Nu știm care va fi poziționarea în grila de salarizare față de toate celelalte domenii bugetare, astfel încât să ne asigurăm că profesorii vor beneficia de un salariu decent. De asemenea, avem provocări legate de condițiile de muncă, de numărul total de posturi, de salarizarea funcțiilor de conducere, care încă nu a fost abordată în discuțiile cu Guvernul, deși noi am atras atenția, încă din 20 iulie, asupra decalajului între funcțiile de conducere și funcțiile de execuție, în sensul în care funcțiile de execuție sunt mai bine plătite decât funcțiile de conducere din învățământ”, a spus Cornelia Stavri, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, Sector 4, citată de antena3.ro.
Totuși, profesorii nu iau în calcul o grevă, însă sunt hotărâți să protesteze din nou, dacă problemele din învățământ nu se vor îndrepta.
„Este greu de crezut că ar putea fi vorba despre o grevă, dar proteste vor fi cu siguranță, dacă nu se vor mișca lucrurile într-un sens pozitiv pentru educație. Părinții și profesorii au același interes, anume copiii să fie bine pregătiți, într-un mediu securizat, cu tot ce au nevoie pentru un învățământ de calitate. Dacă nu sunt îndeplinite aceste cerințe, practic vii la școală împovărat de griji. Nu poți să faci calitate cu un profesor încărcat de probleme”, a mai adăugat președintele FSLI.
Autor
-
Adrian Pavel, redactor PS News. Cu o experienţă de peste 10 ani în presă, Adrian Pavel se descrie ca fiind un împătimit al noutăţilor, practic dependent de ştiri. Încearcă de fiecare dată să fie la curent cu tot ceea ce se întâmplă în ţară şi în străinătate şi să ofere cele mai calde informaţii cititorilor. Este adeptul zicalei „Nimeni nu e sărac cu duhul, e doar mai puţin informat”.
View all posts
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News