Profit net de peste 100 milioane lei realizat de Transelectrica, în creștere cu aproape o treime

Sursă foto: Facebook/ ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei

Compania de stat Transelectrica, operatorul de transport și sistem al rețelei electrice a României, a înregistrat un profit net de 103 milioane lei în primul trimestru, în creștere cu aproape o treime față de cel realizat în aceeași perioadă a anului trecut, de 80 milioane lei, pe fondul majorării veniturior operaționale cu 33 milioane lei și a cheltuielilor cu 29 milioane lei.

Creșterea veniturilor operaționale (532 milioane lei în T1 2024 față de 499 milionane lei în T1 2023) a fost influențată în principal, de majorarea tarifului mediu aprobat de ANRE, fapt ce a condus la o creștere a veniturilor din tarif reglementat (+56 milioane le) în contextul creșterii cantității de energie electrică, venituri mai mari din trazacții aferente consumului propriu tehnologic (CPT +15,7 milioane lei), precum și înregistrarea unor venituri din ajutoare de avarie în sumă de 3 milioane lei și din capitalizare CPT în sumă de 7 milioane lei (venit nemonetar). În primele 3 luni ale anului, cantitatea totală de energie electrică tarifată pentru serviciile prestate pe piața de energie electrică (13,23 TWh) a înregistrat o creștere de 1,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului 2023 (diferența între cele două perioade fiind de 0,22 TWh).

Citeste mai mult AICI

 

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: