METEO Temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara

Sursă foto: Freepik

Meterologii anunţă temperaturi mai ridicate decât cele obişnuite în această perioadă, în toată ţara, până în 18 martie. În săptămâna 19-26 februarie, precipitaţiile vor fi deficitare, însă în următoarea săptămână cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare.

Săptămâna 19.02.2024 – 26.02.2024

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Regimul pluviometric estimat pentru această săptămână va avea o tendinţă deficitară în cea mai mare parte a ţării.

Săptămâna 26.02.2024 – 04.03.2024 

Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru acest interval în toate regiunile.

Cantităţile de precipitaţii vor fi excedentare la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile sud-vestice.

Săptămâna 04.03.2024 – 11.03.2024

Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări. S

Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru acest interval, în toate regiunile.

Săptămâna 11.03.2024 – 18.03.2024

Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României.

Cantităţile de precipitaţii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: