Skip to content
Economic Știri

Prognoza Comisiei Europene: în 2019 am putea avea preţuri mai mari la carnea de pui, vită şi porc

www.aradon.ro

Pentru 2019 există presiuni asupra preţurilor la toate tipurile de carne, fie urmare a producţiei în scădere, fie din cauza importurilor sub semnul întrebării din statele non-UE.

Comisia Europeană estimează pentru acest an producţii scăzute la principalele tipuri de carne, în contextul unor exportrui mai mari şi a unui consum redus. Există astfel produse pentru care vor exista presiuni pe preţ, urmare a ofertei reduse în raport cu consumul. Importurile vor avea şi ele un cuvânt important de spus în această ecuaţie în care perdant sau câştigător va fi consumatorul final.

Mai exact, potrivit prignozei de primăvara a Comisiei Europene, la carnea de pui consumatorii europeni, inclusiv românii, s-ar putea confrunta din nou cu creşteri ale preţurilor în contextul unui 2018 în care kilogramul de pui broiler a fost în general mult peste media ultimilor cinci ani. „2019 a debutat cu preţuri sub medie, urmare a creşterii importurilor de la finalul lui 2018. Evoluţia preţurilor din 2019 va fi determinată de importuri ” anunţă Comisia Europeană.

Potrivit sursei citate, anul acesta producţia va creşte cu numai 2% raportat la 2018 când s-a înregistrat un plus de 5%, urmare a impusului oferit crescătorilor de interzicerea unor importuri din Brazilia „Creşterea se va mai domoli anul acesta, pe măsură ce prețurile se ajustează, presupunând că importurile din Brazilia nu revin încă la cota maximă. Capacitatea de producție crește semnificativ în statele membre din est, în special în Polonia”, notează specialiştii Comisiei.

În 2018, România a raportat o creştere a producţiei de 8%, la fel ca Polonia, Ungaria, Bulgaria şi UK. În ceea ce priveşte importurile, acestea au crescut la nivelul UE cu 1,5%. Pentru 2019 însă, importurile sunt estimate să crească cu 2%. Consumul este şi el pe un trend pozitiv, consumul urmînd să ajungă anul acesta la 25,2 kg per capita, faţă de 24,8 kg în 2018, potrivit economica.net.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *