Skip to content
Meteo

Prognoza meteo: Frigul pune stăpânire pe România. În nord se anunță lapoviță și ninsori

" "

Frigul ne dă bătăi de cap şi în următoarele zile. Răcirea va fi accentuată, iar în nordul ţării se anunţă lapoviţă, în timp ce la munte va ninge viscolit.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), miercuri, 7 aprilie, vremea se va răci accentuat în majoritatea regiunilor, devenind deosebit de rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, cu valori mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. În nord, nord-est şi centru, precum şi în zonele deluroase nebulozitatea va persista şi se vor semnala precipitaţii, îndeosebi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În regiunile vestice, pe alocuri vor fi precipitaţii slabe, mixte, iar în cele sud-estice va ploua. La munte va ninge viscolit şi se va depune strat de zăpadă, local mai consistent. Vântul va avea intensificări în mare parte din ţară, în special pe parcursul zilei, cu rafale de peste 80…100 km/h în zona montană înaltă, precum şi în sudul şi estul ţării, unde vitezele vor depăşi local 55…65 km/h. Cu probabilitate mai ridicată în regiunile extracarpatice şi în cele centrale, noaptea şi dimineaţa se va semnala brumă.

" "
" "

În Bucureşti, temperatura maximă se va situa în jurul a 9 grade, iar cea minimă de va fi 0…1 grad, posibil cu valori mai coborâte în zona periurbană. Cerul va avea înnorări temporare şi pe parcursul zilei se vor semnala ploi slabe. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului, apoi va slăbi în intensitate.

Joi se face şi mai frig. Conform meteorologilor, vremea se va menţine deosebit de rece pentru această perioadă. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 12 grade, iar cele minime între -5 şi 3 grade, cu valori mai mici în depresiunile din estul Transilvaniei. Cerul va avea înnorări pe parcursul zilei şi, local, se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare în regiunile intracarpatice şi în zonele deluroase din sud şi est, iar în celelalte zone vor predomina ploile.

În partea de sud-est a teritoriului izolat vor fi posibile descărcări electrice. Vântul va avea intensificări în mare parte din ţară, în special în timpul zilei, cu viteze mai mari la munte şi în sud-vest. Îndeosebi în vest, nord-vest şi centru, noaptea vor fi condiţii de ceaţă şi, pe alocuri, de brumă.

În Capitală, vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări ziua, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 10…12 grade, iar cea minimă de 0…2 grade, posibil mai coborâtă în zona periurbană.

De vineri, valorile termice vor creşte de la o zi la alta, astfel încât vremea se va apropia de normalul perioadei. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *