Vremea se schimbă brusc, iar ninsorile își fac simțită prezența în Moldova, Transilvania și Maramureș. La munte, vântul puternic va viscoli zăpada, cu rafale de peste 100 km/h, iar în restul țării se așteaptă precipitații mixte, a transmis Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Vremea se va răci semnificativ față de ziua anterioară, astfel în nord, centru și nord-est, valorile termice diurne se vor situa sub mediile multianuale specifice acestei date, iar în rest vor fi apropiate de acestea. Pe parcursul zilei aria nebulozității și precipitațiilor va fi în restrângere treptată spre centru, estul și sud-estul teritoriului; acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și Maramureș și izolat în dealurile Crișanei și Banatului, ploi și trecător lapoviță în Dobrogea și în jumătatea de est a Munteniei, iar la munte, temporar va mai ninge, potrivit ANM.
Noaptea, cerul se va înnora treptat, iar precipitațiile vor cuprinde Banatul, Crișana, nordul Olteniei și nord-vestul Munteniei, unde vor fi mixte cu depuneri de polei, dar și Maramureșul, nordul Moldovei și zona montană unde vor predomina ninsorile.
Izolat cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări temporare în cea mai mare parte a țării, în general cu viteze de 40…60 km/h, însă spre finalul intervalului, în regiunile vestice rafalele vor depăși 70…80 km/h. În zonele montane, vor fi viteze ale vântului de 60…80 km/h, iar în a doua parte a nopții de joi spre vineri, la altitudini mari în Munții Banatului și în Carpații Meridionali vântul va fi tare cu rafale de peste 100…110 km/h, viscolind ninsoarea și determinând reducerea semnificativă a vizibilității.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 1 și 11 grade, iar cele minime între -7 și 4 grade, cu valori mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei, până spre -10 grade, dar și mai ridicate în sudul Banatului, până spre 6…7 grade. Izolat, vor fi condiții de ceață
Vremea în Capitală
Vremea se va răci semnificativ față de ziua anterioară. Cerul va fi variabil, cu înnorări la începutul zilei, când temporar va ploua. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului, cu rafale de 50…60 km/h. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de -4…-1 grad.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News