METEO: Cer senin și temperaturi ridicate în toată țara

Sursa foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza meteo pentru ziua de miercuri, 3 aprilie. Vremea se anunță una călduroasă, iar temperaturile vor depăși ușor media pentru această perioadă a anului.

În cea mai mare parte a țării, valorile termice maxime vor oscila între 15 și 23 de grade Celsius , iar minimele vor fi cuprinse între 3 și 11 grade Celsius. Cu toate acestea, în depresiunile din estul Transilvaniei, se vor înregistra temperaturi mai scăzute atât ziua, cât și noaptea.

Cerul va fi predominant senin în majoritatea regiunilor, însă vor fi perioade cu înnorări temporare. Precipitațiile vor fi prezente mai ales în zonele montane și submontane în timpul zilei, iar noaptea în regiunile vestice și nord-vestice.

În restul teritoriului, se vor semnala ploi slabe izolate, cu posibile averse și descărcări electrice. De asemenea, la altitudini mari în munți, se vor înregistra și precipitații mixte.

Vântul va sufla cu intensitate redusă față de perioada anterioară, cu unele intensificări, mai ales în zonele montane, în special în Carpații Orientali, unde rafalele pot atinge viteze de 70…90 km/h. În nord, nord-est și centrul țării, vântul va avea și el anumite intensificări, iar în restul regiunilor se vor înregistra viteze mai moderate, de aproximativ 45…50 km/h.

În București, se va înregistra o ușoară scădere a temperaturilor diurne, însă vremea se va menține mai caldă decât de obicei, pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul va alterna între senin și parțial înnorat, iar vântul va avea o intensitate moderată în timpul zilei și va slăbi în timpul nopții.

Temperatura maximă în Capitală se va situa în jurul valorii de 22 de grade Celsius, în timp ce cea minimă va oscila între 6 și 9 grade Celsius.

Citește mai mult AICI

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: