Dacă în săptămâna 6 – 12 ianuarie, vremea va fi în general mai caldă decât este normal pentru începutul lunii ianuarie, în cea de-a doua săptămână a perioadei pentru care a fost emisă prognoza meteo vom avea parte de o răcire a vremii, până la niveluri ale temperaturii considerate obișnuite pentru luna ianuarie. Din punct de vedere al precipitațiilor, prognoza Administrației Naționale de Meteorologie pentru perioada 6 – 19 ianuarie indică precipitații destul de însemnate cantitativ în intervalul 10 – 13 ianuarie, mai ales în regiunile sud-vestice, vestice si centrale ale țării.
Estimarea transmisă de ANM este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată). Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.
În perioada 6 – 10 ianuarie, valorile termice vor fi mult mai ridicate față de normalul climatologic, cu o medie zilnică a temperaturilor maxime ce se va menține la 12…15 grade și minime în general de 4…6 grade, cu valori chiar mai ridicate în zonele de deal. Din 11 ianuarie, vremea se va răci semnificativ, astfel că media temperaturilor maxime va scădea până spre 3…4 grade, iar minimele vor prezenta o medie regională de -3…-2 grade.
Vor fi precipitații în jurul datei de 8 ianuarie și în perioada 10 – 13 ianuarie, când sunt posibile și cantități de apă însemnate. În restul intervalului probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.
Vremea se va încălzi semnificativ în perioada 6 – 10 ianuarie, când media temperaturilor maxime va fi cuprinsă între 12 și 15 grade, iar noaptea se vor înregistra temperaturi pozitive, media minimelor urmând a se menține la valori de 4…6 grade. Din 11 ianuarie se va răci semnificativ, valorile termice urmând a se apropia de ce ar fi normal din punct de vedere termic în această perioadă a anului, respectiv, o medie a temperaturilor maxime de 2…3 grade și minime în general de -4…-2 grade.
Citește mai mult AICI
Autor
Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News