Skip to content
Meteo

Prognoza meteo: Ploi și răcire accentuată la finalul săptămânii

news.ro
" "

Vremea se schimbă iar la sfârşit de săptămână. Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor şi răcire accentuată. La multe sunt aşteptate ninsori. Până atunci însă ne bucurăm de vreme caldă, maximele vor urca până la 22 de grade.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 2 aprilie, vremea va deveni caldă pentru această dată în toate regiunile, dar şi în general instabilă. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 12 şi 22 de grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între 0 şi 10 grade. Cerul va avea înnorări accentuate, ziua, în jumătatea de nord a ţării, unde va ploua pe arii extinse, iar după-amiaza şi noaptea, mai ales în est şi sud, iar ploile se vor semnala local. Vor fi mai ales averse şi se vor semnala descãrcări electrice. În zona montană înaltă, mai ales noaptea, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari pe crestele înalte de munte. Izolat, mai ales spre sfârşitul intervalului, va fi ceaţă.

" "
" "

În Bucureşti, cerul va avea înnorări mai accentuate spre seară şi noaptea, când vor fi averse slabe şi, posibil, descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări în cursul zilei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 7…8 grade.

Sâmbătă, 3 aprilie, vremea se va răci accentuat faţă de ziua precedentă. Astfel, temperaturile maxime se vor situa între 8 şi 16 grade, cu cele mai ridicate valori în sud-vestul extrem, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 şi 7 grade. Cerul va avea înnorări temporar accentuate, ziua în majoritatea regiunilor, iar noaptea îndeosebi în centrul, estul şi sud-estul ţãrii. Conform meteorologilor, vor fi precipitaţii pe arii extinse, mai ales ploi, dar şi ninsori sau lapoviţă în Transilvania şi în zonele deluroase din celelalte regiuni, cu precădere spre seară şi noaptea. La munte, treptat, vor predomina ninsorile, la altitudini de peste 1500 m. Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului în majoritatea regiunilor, cu viteze mai mari în sud-vest şi pe crestele montane înalte.

Şi în Capitală se face frig. Cerul va avea înnorări persistente şi, temporar, va ploua. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade. Săptămâna viitoare, conform prognozei ANM, în cea mai mare parte a ţării va ploua mai puţin decât de obicei.

Luna aprilie va începe cu temperaturi mai scăzute decât media perioadei. În săptămâna 5-12 aprilie, pe întreg teritoriul ţării, meteorologii estimează că temperaturile medii vor fi mai ridicate decât în mod normal. Precipitaţiile vor fi în general slabe, în mare parte a ţării. În partea nord-vestică a ţării, precipitaţiile vor fi apropiate de cele normale pentru acestă perioadă.

" "

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *