Program de guvernare PNL vs. PSD: cum se poate schimba România până în 2029

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

PNL și PSD, partidele favorite la alegerile parlamentare, și-au prezentat programele de guvernare pentru următorii ani. Chiar dacă cele două partide sunt încă la guvernare, acestea au abordări diferite pentru dezvoltarea României.

PSD își concentrează tot programul pe ideea de ajutoare de la stat, pentru orice problemă din societate. Partidul condus de Marcel Ciolacu vine cu numeroase promisiuni electorale, încercând să cumpere electoratul cu promisiunea unor ajutoare financiare pentru tineri, familii, companii etc. PNL arată că este mult mai realist și pragmatic și propune un model economic bazat pe investiții, cu proiecte clare pentru energie, agricultură sau dezvoltarea mediului de afaceri.

Economia

PNL și PSD promit să crească salariile din România: liberalii vorbesc despre un salariu mediu net de 1.400 de euro/lună, în timp ce social-democrații vorbesc de 2.300 euro brut/lună (care ar fi circa 1.300 după plata contribuțiilor și taxelor).

În timp ce PSD promite și o creștere a pensiilor – 810 euro pensia medie până în 2029 și 415 euro pensia minimă – PNL își dorește o creștere a pensiilor generată de piața financiară. Liberalii își doresc ca Pilonul 2 de pensii să ajungă la 6% în următorii 4 ani și, totodată, să fie deschis pilonul 3 și 4, pentru a reduce dependența de sistemul public de pensii.

PNL este ferm convins să apere cota unică de impozitare pentru următorii 10 ani. Pe de altă parte, social-democrații propun în programul lor o impozitare progresivă mascată: scăderea taxelor și impozitului cu până la 5 puncte procentuale la salariile brute de sub 5.700 de lei, respectiv 8.500 de lei în 2029, regresiv și în funcție de numărul de copii.

PNL propune o noutate pentru România, și anume aceea de a distribui dividende către angajați.

„Reformarea politicii fiscale în privința impozitului pe dividende cu obiectivul de a permite angajatorilor să distribuie o parte din dividende sub formă de acțiuni către angajați va stimula în mod direct dezvoltarea companiilor prin motivarea angajaților”, spun liberalii în programul lor.

Industrie

PNL și PSD acordă o atenție sporită reindustrializării țării. Ambele pun accentul pe exploatarea gazelor din Marea Neagră și consideră că aceste resurse vor fi fundamentale pentru dezvoltarea țării.

Ambele partide sunt de acord că industria are nevoie de ajutoare de stat pentru a se moderniza și pentru a fi competitivă. Liberalii promit scheme de ajutor de stat pentru industria siderurgică și petrochimică și sprijin pentru micii industriași cu afaceri de până la 50 de milioane de euro.

PSD-ul condus de Marcel Ciolacu e mai ambițios și își dorește ca anual să fie alocate 10 miliarde de euro pentru scheme de ajutor de stat și garanții pentru credite de investiții în industrie. Cele 10 miliarde de euro ar fi suma tuturor programelor naționale pentru industrie. PSD vine și cu o altă noutate, vorbind de un ajutor de stat pentru companiile românești care vor participa la reconstrucția Ucrainei.

PNL promite și construirea reactoarelor 3 și 4 de la Cernavoda, în următorii 4 ani. De asemenea, liberalii vor investiții în transportul energiei.

Agricultură

Agricultura reprezintă una dintre prioritățile celor două partide. PNL propune 1 milion de hectare noi irigate în următorii 4 ani, iar PSD își dorește 2,8 milioane de hectare cu noi sisteme de irigații. De asemenea, ambele partide propun scheme de ajutor de stat pentru fermieri, pentru a-i ajuta să fie competitivi pe piața din România și din UE.

PNL se evidențiază cu proiecte pentru agricultura ecologică, reducerea emisiilor cu efect de seră din domeniul agricol și investiții în infrastructura din zonele agricole pentru a facilita exportul de produse.

PSD propune 2,6 miliarde de euro sprijin pentru producția de legume românești, carne de pui și carne de porc, produse bio, dar și pentru programele INVESTALIM și ROMALIMENT, pentru fabrici noi și modernizarea celor vechi de procesare a materiilor prime agricole.

Infrastructură

PNL își dorește să construiască 1.200 de km noi de autostradă și drum expres în următorii 4 ani, iar PSD este convins că până în 2029 putem depăși pragul de 2.000 de km de autostrăzi și drum expres. Ambele partide vor să dezvolte traficul pe Dunăre și să mărească volumul porturilor.

Marea noutate cu care vine PNL este aceea de a dezvolta rețele de trenuri metropolitane în toate marile aglomerări urbane din România. Ideea aceasta pare inspirată de la Nicușor Dan care, în 2020, promitea un tren urban în București, însă până în prezent nu a făcut absolut nimic și proiectul a fost uitat. Tot de la Nicușor Dan pare că s-au inspirat liberalii și atunci când au scris în programul lor despre dezvoltarea urbană cu grijă față de patrimoniu.

„Vom realiza implementarea conceptului de Baukultur, o politică integrată europeană care pune accent pe calitatea mediului construit și pe respectul față de patrimoniul cultural”, promite PNL.

PNL vrea să modernizeze și să reabiliteze centrele istorice din orașe, să construiască locuințe pentru tineri cu fonduri europene, să dezvolte sportul românesc, să modernizeze parcurile și spațiile verzi, să construiască noi școli și licee în noile cartiere rezidențiale din marile orașe.

Liberalii mai vor și să dubleze numărul de poduri dintre România și Republica Moldova, în următorii ani. De asemenea, Aeroportul Otopeni din București ar putea avea un nou terminal până în 2028, promite PNL în programul său.

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Educație

La capitolul educație, PNL vine cu o mare promisiune: creșterea salariilor în sectorul educațional, astfel încât să ajungă la nivelul salarial din sănătate, până în 2028. Din această promisiune se înțelege că un profesor ar urma să câștige cât un medic.

Ambele partide se concentrează pe oferirea unor șanse egale la educație. Programul „masă caldă în școli” ar urma să fie extins.

PSD se diferențiază la acest capitol cu mai multe ajutoare de stat pentru copiii din familii defavorizate.

„Vouchere anuale de 1.500 de lei pentru fiecare copil, până la împlinirea vârstei de 18 ani, pentru achiziția de rechizite, îmbrăcăminte pentru școală, cărți, tabletă etc. De program beneficiază familiile al căror venit net lunar pe membru de familie este sub 1.500 de lei, sub condiția prezenței la școală”, spune PSD în programul său.

Sănătate

Cea mai importantă noutate cu care vin cele două partide vizează o privatizare parțială a sistemului de asigurări de sănătate.

Partidul lui Marcel Ciolacu vorbește despre un cadru legal pentru asigurările private de sănătate, chiar dacă nu le numește chiar așa.

„Dezvoltarea asigurărilor complementare voluntare de sănătate. Crearea cadrului legislativ pentru încurajarea și creșterea deductibilității fiscale pentru asigurări complementare de sănătate”, promit social-democrații.

PNL vorbește și el despre introducerea asigurărilor medicale facultative pentru complementarea surselor de finanțare.

„Implementarea unui sistem de asigurări medicale facultative în România, inspirat din modele internaționale, ar contribui la reducerea presiunii pe bugetul public de sănătate și pe Casa Națională de Asigurări de Sănătate și la atragerea unor fonduri suplimentare din sectorul privat”, spun liberalii.

Politică externă

PSD și PNL promit intrarea completă a României în spațiul Schengen, în următorii ani, și aderarea la OCDE.

Ambele partide consideră că România are potențialul să fie lider în plan regional, dar acestea se concentrează pe Republica Moldova și Ucraina. PSD își dorește ca România să aibă un rol în reconstrucția Ucrainei, în timp ce PNL este mai mult interesat de Republica Moldova.

În privința politicii externe, cele două partide nu abordează relațiile cu China sau Rusia. România nu poate fi un lider regional, așa cum vor PSD și PNL, atât timp cât nu are o viziune privind relațiile cu Rusia. Iar puterea economică a Chinei nu poate fi ignorată de niciun stat din lume, mai ales că Statele Unite ale Americii și alte țări mai bogate din UE fac afaceri cu China.

La capitolul politică externă, PSD propune ideea de „diplomație economică”, dar aceasta este posibilă doar când un stat are importante multinaționale în lume, însă România nu are nici măcar companii regionale.

PNL, o guvernare adaptată la proiectele UE

PNL propune un program amplu de guvernare, cu mai multe proiecte concrete, în timp ce PSD are un program bazat mai mult pe promisiuni și sloganuri electorale.

Liberalii abordează și subiectul justiției, pe care PSD îl ignoră completă. PNL vorbește despre consolidarea luptei împotriva corupției, recuperarea prejudiciilor, modernizarea sistemului de justiție și lupta anti-droguri.

PNL mai propune și numeroase măsuri pentru protejarea mediului și reducerea poluării. PNL vine cu o viziune care se adaptează la noile proiecte pe care le propune Comisia Europeană pentru următorii ani. PSD are un capitol foarte subțire privind protejarea mediului înconjurător și nu abordează probleme importante precum schimbările climatice.

Liberalii propun o discuție despre schimbările climatice, însă le lipsesc proiectele concrete. Totuși, PNL e primul partid care propune măsuri pentru protejarea Deltei Dunării, care este foarte importantă pentru România și Europa.

CITEȘTE AICI programul de guvernare PNL.

CITEȘTE ȘI: DOCUMENT Programul Ciolacu: promisiuni electorale pentru toți, din banii statului

Autor

  • Marius Constantin, editorialist PS News. Marius Constantin are o experiență de 8 ani în presă, consultanță politică și marketing, în România și Italia.

    View all posts

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și:

Media PNL