Programul „A Dubai Invite”, închis după 90.000 de cereri. Reduceri la hoteluri & facilități pentru oaspeți și rezidenți

foto: timeoutdubai.com
Dubai a închis înscrierile în programul său, „O invitație în Dubai” (A Dubai Invite), după ce a primit peste 90.000 de cereri din partea rezidenților pentru această inițiativă, care oferă reduceri și avantaje pentru cei care își invită prietenii și familia din străinătate să viziteze emiratul.

Departamentului pentru Economie și Turism din Dubai (DET), a precizat că „răspunsul excepțional” și cererea puternică au determinat autoritatea din domeniul turismului și partenerii săi din cadrul programului să majoreze numărul pachetelor de beneficii disponibile cu „mai mult de trei ori”, scrie Euronews. 

Până în prezent, au fost distribuite peste 30.000 de pachete și, deși înscrierile noi nu mai sunt deschise, programul nu s-a încheiat pentru cei care au depus cu succes cererea.

Turiștii eligibili care s-au înregistrat înainte de atingerea cotei maxime pot vizita în continuare Emiratul Dubai până în 31 octombrie. Pentru a se califica,oaspeții trebuie să călătorească direct în Dubai din afara Emiratelor Arabe Unite.

Beneficiile sunt acordate solicitanților selectați în termen de 72 de ore de la sosirea oaspeților lor și pot fi utilizate la locațiile participante până la 31 decembrie.

Lansat în luna iulie, programul i-a încurajat pe rezidenți să devină „ambasadori ai orașului, primindu-și persoanele dragi în Dubai”.

În cadrul acestei inițiative, rezidenții au putut beneficia de avantaje în valoare de peste 3.000 de dirhami, adică echivalentul a 700 de euro, printre care sejururi la hotel la preț redus, oferte la restaurante și bilete gratuite sau preț redus la transport la unele dintre cele mai importante atracții din Dubai.

Inițiativa vine în contextul în care Dubaiul urmărește să mențină creșterea sectorului său turistic, după ce în 2025 s-a înregistrat un număr record de 19,59 milioane de vizitatori internaționali.

Citește mai mult AICI.

Autor

Urmărește știrile PSNews.ro și pe Google News

Citește și: